Juniori timișoreni, în Liga a II-a maghiară

Fechita Bogdan-Andrei 24 Feb. 2011, 17:56 Juniori
Juniori timișoreni,** în Liga a II-a maghiară

Patru juniori ai LPS Banatul au plecat ieri din țară pentru a
activa în cursul returului de campionat în fotbalul maghiar, la FC
Mako, ocupanta locului 11 în NBII Est.

„Este un pas important în cariera lor, să facă trecerea
de la juniorat într-o ligă secundă din străinătate”
,
a spus profesorul Sorin Badea, antrenor principal al grupei
juniorilor I la liceul cu profil sportiv.

Fundașul central Nicu Bona, mijlocașul Marcus Schnell, atacantul
Lucian Ionescu, născuți în 1992, și mijlocașul stânga Emanuel
Michi, născut în 1993, au fost achiziționați de clubul maghiar până
în vară, cu posibilitatea de prelungire a înțelegerii. În sezonul
trecut Schnell a fost împrumutat de către Banatul celor de la
Fortuna Covaci, aflată atunci în Liga a II-a.

Juniorii vor efectua câte două antrenamente pe zi iar progresul lor
va fi monitorizat de două agenții de jucători din Europa
occidentală cu care conlucrează cluburi profesioniste din
campionatele puternice ale continentului. Clubul maghiar, care
evoluează în seria estică a diviziei secunde, va asigura cazarea,
masa și transportul școlar al juniorilor români.

Juniorii bănățeni au impresionat într-un amical câștigat de LPS
Banatul pe terenul celor din Mako, scor 5-4.

Sursa: sporttim.ro
Foto: makofutballclub.gportal.hu

Fechita Bogdan-Andrei 24 Feb. 2011, 17:56 Juniori
Pe aceeași temă