În turul campionatului Ligii 3, încheiat la sfârșitul săptămânii trecute, SC Oțelul Galați a trecut, din punct de vedere financiar, prin cea mai dificilă perioadă de la lansarea proiectului. Astfel, conducerea a decis să pornească pe un drum al reconstrucției, mizând mult pe tinerii jucători din interiorul clubului. În acest context, antrenorul principal Alexandru Ciobanu consideră că o primă partea a sezonului în care s-a înregistrat patru înfrângeri reprezintă un bilanț foarte bun.
„Avem la final 27 de puncte, eu le socotesc aici și pe cele patru de penalizare, pe care sper să le reprimim, pentru că este munca jucătorilor. Pentru acest bilanț, echipa noastră este de apreciat și de felicitat, având în vedere câte dificultăți are clubul, din toate punctele de vedere, și de faptul că suntem pe un drum al reconstrucției, cu promovarea în prima echipă a multor juniori. Este meritul câtorva oameni care au reușit să țină clubul în viață și al jucătorilor, pentru că au arătat spirit de sacrificiu mare, cu care au ținut echipa la un nivel bun pentru Liga a 3-a. Puteam să avem și un nivel slab, având în vedere că avem 18 juniori în lot. Ei acum iau contact cu fotbalul la nivel profesionist și nivelul de joc mai ridicat. Trebuie să fim realiști, campionatul de juniori nu este unul foarte puternic”, a analizat Alexandru Ciobanu turul de campionat.
„Am spus de la început, suntem pe un drum al construcției, trebuie să ajutăm copiii aceștia să își ridice nivelul. Cred că ei, având în vedere că vin din campionate de juniori, au reușit să facă multe jocuri bune. Ei sunt pe un drum ascendent și acesta este obiectivul nostru. Știam că vor fi și momente grele, când ești o echipă nu foarte puternică devine foarte important cum joci primele 10-12 etape, ca să îți asiguri un număr de puncte ca să nu ai probleme de retrogradare sau să intri într-o luptă în subsol unde lucrurile se complică”, a mai adăugat tehnicianul gălățean.
Media de vârstă: 20,2 ani
De altfel, cele mai multe meciuri (total minute) au jucat patru-cinci dintre cei experimentați: Cosmin Stoian (24 de ani, toate partidele, toate integralist, cu o singura excepție), Marius Matei (35 ani, toate cele 15 meciuri jucate, 14 goluri marcate), Ionuț Puțanu (25 ani, 14 meciuri), Costin Ghiocel (25 ani, 12 meciuri).
Între cei care au dus greul s-au intercalat Bogdan Crihană (21 de ani, 13 meciuri) și Mihai Manău (21 ani, 12 meciuri), ambii tineri, dar cu multe meciuri jucate și în sezoanele anterioare.
Dintre cei cinci din lot cu vârsta peste 23 ani, doar atacantul George Cîrjan a jucat ceva mai puțin (absent în trei partide, alte trei cu cel mult 22 de minute pe teren), la startul sezonului el nefiind complet recuperat după o accidentare.
Jumătate din lot, juniori Under 18
Dintre juniori, Filip Dima (18 ani) este în partea superioară a tabelului, cu 14 din 15 meciuri jucate, dar doar în unul singur ca integralist (al 9-lea în ierarhia pe total minute jucate).
Dacă facem excepție de cele doar 3 minute bifate pe teren de Alexandru Avram, antrenorul Alexandru Ciobanu a rulat un număr de 26 jucători, dintre care 19 au vârsta de cel mult 21 de ani. 13 dintre ei – jumătate din componența lotului – sunt juniori care au până în 18 ani.
Altfel, se remarcă și încercarea de formare a unei echipe competitive cu nucleu de jucători gălățeni, în contextul în care doar trei dintre componenții lotului, Pop, Pleșa și Preda, nu sunt din Galați.
Oțelul a încheiat turul pe locul 8 în Seria 1, cu 23 de puncte, putând urca pe 6, dacă obține anularea depunctării de patru puncte. Lider este Aerostar Bacău, cu 39 de puncte. Campionatul se va relua în primul weekend al lunii martie 2020.
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚
Foto: SC Oțelul Galați