Fotbal juvenil de calitate sub Tâmpa

Fechita Bogdan-Andrei 26 Jan. 2011, 14:08 Juniori
Fotbal juvenil de calitate** sub Tâmpa

Brașovul va deveni, în perioada 1-3 februarie, capitala fotbalul
juvenil românesc. Și asta pentru că orașul de la poalele Tâmpei va
fi gazda celei de-a doua ediții a Turneului de Fotbal pentru Copii
și Juniori, Brașov Indoor Cup. Dacă la prima ediție, desfășurată în
2010, 80 de echipe s-au luptat pentru premiile puse în joc, acum
numărul lor a ajuns la 108, din 28 de județe.

Printre participante se numără formații cu un nume, cum ar fi FC
Brașov, Poli Timișoara, Poli iași, U Cluj, Academia de Fotbal
Gheorghe Hagi sau Kinder Sângeorgiu de Mureș. Competitorii se vor
înfrunta pe 5 categorii de vârstă, după cum urmează: U7 (2004), U8
(2003), U9 (2002), U10 (2001) și U11 (2000).

Meciurile se vor desfășura în 7 săli de sport, din Brașov și din
împrejurimi, urmând ca joi, 3 februarie, să aibă loc finalele.
Câștigătorii vor primi cupe, diplome, medalii, dar și premii
constând în echipament sportiv.

Componența grupelor la fiecare categorie de vârstă, dar și alte
informații le găsiți pe site-ul oficial al competiției, www.brasovindoorcup.ro.

articol scris de Bogdan
POPESCU

Fechita Bogdan-Andrei 26 Jan. 2011, 14:08 Juniori
Pe aceeași temă