40 de angajați ai AS FC Dinamo au rămas fără serviciu după ce
societatea a intrat în insolvență. Ei nu au mai fost trecuți pe
noua societate, SC Dinamo 1948
Criza financiară face ravagii în „Ștefan cel Mare”. După ce, în
urmă cu mai multe luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală a
cerut insolvența AS FC Dinamo 1948 pentru o datorie de 10 milioane
de euro, săptămâna aceasta au căzut și primele capete.
Este vorba despre aproximativ 40 de angajați ai acestei
societăți; contabili, șoferi, personal de la marketing și
contabilitate sau secretare. Dar cum s-a ajuns în această situație?
În plină procedură de insolvență, șefii dinamoviști au trecut mai
mulți angajați de pe statele firmei falimentare pe SC Dinamo 1948,
noua societate care a fost înființată în 2005. Însă nu tot
personalul a avut norocul ăsta, în jur de 40 de oameni rămânând pe
stradă!
Aceeași soartă și pentru nepotul lui Cornel
Dinu
Printre cei 40 de oameni care au rămas fără serviciu se numără și
nepotul lui Cornel Dinu. Alexandru era angajat la departamentul de
marketing al clubului, iar ieri i-a expirat preavizul în care se
afla de două săptămâni. Tot ieri, întreg stafful de la Dinamo II,
dar și unii dintre antrenorii de la Centrul de Copii și Juniori au
avut parte de o surpriză neplăcută. Tehnicienii, maseurii și
doctorii au fost chemați la sediul clubului pentru a semna
contracte noi. Au constatat că acestea sunt diminuate, însă, chiar
și așa, mulți dintre ei s-au conformat și „au dat cu pixul”.
Cum s-a ajuns aici?
În luna mai, ANAF a cerut insolvența clubului Dinamo pentru o
datorie de 10 milioane de euro pe care AS FC Dinamo o are către
stat. Acționarii clubului nu și-au făcut prea multe probleme, mai
ales că jucătorii și majoritatea bunurilor erau trecute pe SC
Dinamo 1948, societate comercială înființată în 2005, din care AS
FC Dinamo mai deținea doar o mică parte de acțiuni (sub 10 %). Pe
statele AS FC Dinamo mai rămăseseră doar o parte din angajați,
bucătărese, secretare, marketing și contabilitate. Acum, doar unii
dintre aceștia au mai trecut pe SC Dinamo 1948, restul fiind dați
afară.
20
la sută este procentul cu care le-au fost micșorate salariile celor
din stafful tehnic de la Dinamo
Ce se întâmplă la Rapid și la Steaua
De la echipa a doua au fost trimiși acasă maseurul și
magazionerul, plus șoferul de pe autocarul juniorilor.
Au fost puse pe liber o spălătoreasă și o secretară. Așa că,
după aceste disponibilizări, la ProRapid au mai rămas doi
contabili, o secretară și un om care se ocupă de îngrijirea
gazonului. Doar unul, pentru că ceilalți patru care aveau grijă de
terenuri au fost trimiși acasă.
Din 12 antrenori, Copos a dat afară 7, iar grupele de copii și
juniori au fost reduse de la 12 la 5.
Copos a dat afară de la Rapid aproximativ jumătate din angajați din
cauza crizei. 47 de salariați mai are în acest moment Rapid, după
ce, înainte de criză, număra 80 de salariați
În urmă cu două luni, Valeriu Argăseală a renunțat la
întreg departamentul de marketing (19 oameni). În aceste condiții,
turul stadionului urma a fi suspendat, iar muzeul închis.
Pițurcă a preluat Steaua și a considerat că nu poate activa fără un
departament de marketing. În concluzie, cei 19 oameni au fost
chemați înapoi la lucru.
Pițurcă a părăsit Steaua, iar cei 19 angajați de la
departamentul de marketing al roș-albaștilor nu încasaseră până
atunci niciun ban. Lucrau doar pe bază de colaborare. Au fost
plătiți după aproape două luni.
O parte dintre antrenorii de la juniori au fost disponibilizați,
mai ales cei aduși de Victor Pițurcă.
articol scris de Victor
STOICESCU