Cu două victorii în ultimele două etape din Liga 2, dar și neînvinsă în ultimele cinci jocuri, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a pătruns în Top 6, pozițiile care la finalul sezonului regular duc în play-off-ul care determină promovatele direct în SuperLigă și cele două formații care vor juca baraj de promovare.
În runda a 14-a, echipa antrenată de Ovidiu Burcă va juca duminică, în deplasare, cu CS Afumați, formație ilfoveană care vine după două victorii răsunătoare: 2-1 acasă cu AFC ASA Târgu Mureș și 3-2 la Chindia Târgoviște.
Marea problemă a echipei covăsnene în primele 13 etape este ineficiența atacului. Sepsi OSK are doar 17 goluri marcate, cel mai slab atac din primele șapte echipe din Liga 2.
Dintre atacanții lui Burcă, doar Dimitri Oberlin si Nacho Heras au confirmat. Golgheterul echipei este spaniolul Nacho Heras, adus de la CFC Argeș după începerea campionatului, cu 6 goluri marcate, urmat de Oberlin cu 5 reușite.
În schimb, atacantul muntenegrean Boris Cmiljanic (29 de ani), care a avut nevoie de mai mult timp pentru a se pune pe picioare după achiziționarea sa tot după debutul sezonului, nu a reușit să spargă gheața în campionat, iar de mai bine de trei săptămâni este accidentat, ruptură musculară, și este greu de crezut ca va mai juca în ultimele patru runde din acest an.
Un alt atacant adus în vară de Sepsi OSK, congolezul Mavis Tchibota (29 de ani) nu a reușit să înscrie în acest sezon.
Zero la capitolul goluri marcate are și spaniolul Dani Iglesias (foto jos, în stânga, alături de Nacho Heras), adus în vară după ce și-a încheiat contractul cu Steaua, pe care Burcă la avut elev și la Dinamo.
Directorul general Attila Hadnagy recunoaște problemele din ofensivă și spune că în iarnă se vor căuta soluții.
”E clar că marea problemă din acest sezon este în ofensivă, unde nu stăm deloc bine la goluri marcate. E nevoie de un atacant marcator, dar este greu de găsit. În iarnă vom căuta soluții, e obligatoriu să mai aducem un atacant”, a spus Attila Hadnagy pentru Liga2.ro.
Totuși, despre Nacho Heras se poate spune că este un atacant marcator. Spaniolul are 6 goluri date în 8 meciuri, doar în trei dintre ele neînscriind.
După Nacho Heras și Dimitri Oberlin, al treilea golgheter al echipei în acest sezon de Liga 2 este Cosmin Matei, cu 3 reușite.
În ultimele patru runde din 2025, Sepsi OSK va juca cu CS Afumați (d), Poli Iași (a), CS Tunari (d) și Concordia Chiajna (a).
În decembrie, echipa lui Ovidiu Burcă va juca pe teren propriu și cu U Cluj, în etapa a doua din faza grupelor Cupei României.
”În campionat ne dorim să luăm 12 puncte din ultimele patru meciuri. Este un program destul de greu, dar putem continua seria bună. Chiar dacă am marcat puțin până acum, nu ne-ar deranja să câștigăm cu 1-0 ultimele meciuri. Punctele contează cu adevărat”, a mai spus Attila Hadnagy.
Foto: Sepsi OSK