Certitudinea Bogdan Mitache

19 Mar. 2011, 09:52 Juniori
Certitudinea** Bogdan Mitache

Medgidia nu mai are echipă nici măcar în Liga a III-a la fotbal,
astfel că orașul nu se mai poate mândri în acest moment decât cu
jucătorii născuți aici. După Stelian Carabaș sau Tibi Curt,
Medgidia propune un alt nume fotbalului românesc. Bogdan Mitache,
acum în vârstă de 17 ani, este un fundaș central de picior stâng
care evoluează pentru juniorii B ai Academiei de Fotbal „Gheorghe
Hagi” și, mai important decât atât, este și un titular
incontestabil al Naționalei Under 17 a României, pregătită de
Adrian Văsâi.

Ca și cel mai important produs al fotbalului românesc, Gheorghe
Hagi, Bogdan a fost „recrutat” de pe un teren de fotbal din curtea
școlii. Primul „transfer” a fost la CSS Medgidia, adus de cel care
i-a observat rapid calitățile, profesorul Eugen Vartic. La 10 ani a
făcut pasul la FC Farul, acontat de profesorul Petre Biliboacă.

„M-a văzut la un meci, iar la final m-a întrebat
dacă vreau să vin la Farul. Am fost extrem de emoționat și când
le-am spus părinților au fost imediat de acord. Țin să-i mulțumesc
pe această cale profesorului Biliboacă pentru că m-a ajutat să-mi
dezvolt calitățile”
, spune Mitache.

„Mariajul” cu FC Farul a ținut doar patru ani, pentru că la 14
ani a preferat să meargă la Elpis Constanța, fiind pregătit de Doru
Carali. Forța, agresivitatea, determinarea și ambiția au atras
rapid interesul celor de la Academie, care în 2009 l-au adus
împreună cu antrenorul Doru Carali. Ca și jucătorul său preferat,
Cristi Chivu, Bogdan are în acest an sarcina de a pune umărul la
calificarea Naționalei Under 17 la Campionatul European.

„Sunt la lotul național încă de la 15 ani, când eram
la Elpis. Acum suntem șase jucători de la Academie la lotul under
17, iar acest lucru ne ajută pentru că ne știm mai bine în teren.
Suntem un grup unit și încercăm să ne facem cât mai bine datoria.
Avem un obiectiv de îndeplinit în acest an, calificarea la
Campionatul European și aceasta este acum cea mai mare dorință a
noastră”
.

Bogdan știe că pentru a reuși în cariera de fotbalist este
nevoie să-și refuze multe din plăcerile specifice vârstei.

„Este greu să-mi văd familia doar o dată la două
luni, dar astea sunt sacrificiile și știu că doar așa pot ajunge
unde îmi doresc. M-a ajutat și faptul că tata a făcut și el fotbal
până la 18 ani, însă din cauza unor probleme a fost nevoit să
renunțe. Mulțumesc familiei că are încredere în mine și Academiei
pentru condițiile care le oferă”
, ține să precizeze
Mitache, care visează să evolueze într-o zi pentru Dinamo București
și Real Madrid.

Motivele pentru care Bogdan Mitache s-a impus atât la Academie
cât și la națională, sunt dezvăluite de antrenorul juniorilor B ai
Academiei Hagi, Daniel Rădulescu: „Este foarte
puternic, agresiv, rezolvă foarte bine duelul unu la unu. Mai
trebuie să lucreze la tehnica individuală, dar este tânăr și sunt
convins că în scurt timp își va pune la punct și acest aspect. Sunt
convins că în scurt timp va face pasul și la echipa de seniori a
Academiei”

Fișa jucătorului: BOGDAN MITACHE
Născut: 01/01/1994
Post: fundaș central de picior stâng
La Academia Hagi din 2009

Sursa: Telegraf Online
Constanța

Foto: Academia
Hagi

19 Mar. 2011, 09:52 Juniori
Pe aceeași temă