Selecționerul naționalei sub 17 ani a României, Bogdan Vintilă, a anunțat, luni seară, lotul pentru partida amicală cu reprezentativa similară a Franței, informează site-ul oficial al FRF. Cei 18 jucători convocați vor avea șansa să joace în testul ce este programat pe 17 decembrie la Paris.
Iată lotul convocat de antrenorul Bogdan Vintilă:
Portari: Ionuț Poiană (Steaua) și Robert Hodoroabă (LPS Bihor).
Fundași: Tiberiu Căpușă (Academia Gheorghe Hagi), Radu Motreanu (Poli Timișoara), Virgil Ghiță (Academia Gheorghe Hagi), Fridrich Harald (Poli Timișoara), Paul Copaci (UTA) și Cristian Andrei (CSU Craiova).
Mijlocași: Valentin Costache (Dinamo), Ianis Hagi (Academia Gheorghe Hagi), Andrei Ciobanu (Academia Gheorghe Hagi), Vlad Mihalcea (FC Brașov), Roberto Casap (Academia Gheorghe Hagi) și Ionuț Tănase (UTA)
Atacanți: Florinel Coman (Academia Gheorghe Hagi), Mihai Dobre (FC Viitorul Mihai Georgescu), Sergiu Jurj (CSU Craiova) și Roberto Grecu (Academia Gheorghe Hagi).
Reunirea tricolorilor va avea loc sâmbătă, ora 18.00, la Mogoșoaia. După două antrenamente programate luni la Buftea, juniorii pleacă marți la Paris. Pe 17 decembrie, la ora locală 14:30 (15:30 ora României), este programat amicalul Franța – România.
Naționala under 17 a României se pregătește pentru Turul de Elită, programat între 21 și 26 martie 2015, în Anglia. Alături de țara gazdă, România se va mai confrunta pentru calificarea la Euro 2015 cu Norvegia și Slovenia.