Ședința de miercuri, 10 iunie, a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a adus încă două depunctări pentru două cluburi din Seria a V-a a Ligii a 3-a. Gloria Progresul Bistrița și Arieșul 1907 Turda nu și-au rezolvat litigiile cu foștii jucători și au mai primit încă două puncte de penalizare.
Echipa bistrițeană s-a ales cu o nouă depunctare de două puncte în urma litigiului pe care îl are cu jucătorul Olimpiu Bucur. Gloria a ajuns astfel la a cincea penalizare, însumând astfel un total de -10 puncte în clasament. Șase dintre ele vin din cauza procesului cu Hlinca, iar patru din cel cu Bucur.
„Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancționarea AFC Gloria Progresul cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 20.05.2015 – 03.06.2015. Comisia a acordat termen în data de 24.06.2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Bucur Olimpiu Eugen pentru a evita în continuare depunctarea”, sună verdictul Comisiei de Disciplină și Etică în cazul lui Bucur.
Cum litigiile cu cei doi jucători au șanse mici să fie stinse, Gloria Progresul va acumula noi depunctări și va ajunge cu siguranță pe loc retrogradabil, salvând-o astfel pe Sănătatea Cluj. Se va ajunge, deasemenea, și la excluderea din toate competițiile FRF. Cu ultimele două puncte scăzute, Gloria a ajuns la 23 de puncte în clasament, iar în urma depunctării de săptămâna viitoare va ajunge la egalitate de puncte cu Sănătatea Cluj (21 puncte), grupare care a retrogradat de pe locul 13 și care la rezultate directe stă mai bine (1-1 în tur și 1-0 în retur).
Speranțe de achitare a datoriilor sunt extrem de mici după ce Consiliul Local a refuzat să acorde clubului Gloria Progresul finanțare nerambursabilă, deoarece nu este eligibil din cauză că „solicitantul este constituit ca urmare a divizării unei asociații/fundații aflată în procedură de dizolvare sau de lichidare”.
Arieșul, la a doua depunctare în litigiul cu Kalai
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a dictat o penalizare cu două puncte și pentru Arieșul 1907 Turda în litigiul pe care îl are cu jucătorul Iosif Ladislau Kalai. Echipa din județul Cluj este la a doua depunctare de acest gen, tot de pe urma aceluiași dosar.
„Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancționarea FC Ariesul 1907 Turda cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 20.05.2015 – 06.06.2015. Comisia a acordat termen în data de 24.06.2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Kalai Iosif Ladislau pentru a evita în continuare depunctarea”, sună verdictul Comisiei de Disciplină și Etică în cazul lui Kalai.
Arieșului i se vor scădea încă două puncte din cele 39 pe care le are acum, va avea 37, însă își va păstra, cel puțin deocamdată poziția a 6-a în clasamentul Seriei a V-a a Ligii 3. Clubul din Turda nu dă niciun semn că-și va achita datoriile către foștii jucători Iosif Kalai și Gabriel Burcă, astfel că va acumula în continuare noi depunctări.
Săptămâna viitoare se vor judeca litigiile pe care Săgeata Năvodari, club inexistent în acest moment și care a fost exclus de FRF din toate competițiile de „n” ori, le are cu Ioan Alex Iliuciuc și Norbert Sorin Niță.
Pe 17 iunie și Delta Dobrogea Tulcea va fi trasă la răspundere pentru datoriile pe care le are față de Ionuț Cosmin Miron și Bogdan Sorin Olaru, la fel și Cetatea Târgu Neamț față de litigiul cu Sorin Ioan Dutciuc.