Conducerea Federației Române de Fotbal va prezenta, luni,
Comitetului executiv proiectul sistemului competițional pentru
perioada 2012 – 2016, iar după încheierea ședinței îl va publica pe
site-ul oficial. Astfel, vom afla dacă reforma fotbalului românesc
va demara începând cu sezonul 2012 – 2013, promisiune făcută de
Mircea Sandu, la începutul anului, în cadrul întrunirilor zonale
sau dacă federalii au cedat în fața presiunilor și a reacțiilor
adverse manifestate de unii conducători de cluburi.
De asemenea, printre cele 18 puncte de pe ordinea de zi se află
și o informare cu privire la organizarea Turneului Final al
Campionatului European U19 în perioada iulie-august 2011, ale cărui
jocuri se vor desfășura pe stadioanele din Chiajna, Berceni,
Brănești și Mogoșoaia.