FRF a semnat un parteneriat cu o firmă britanică de monitorizare a pieței pariurilor pentru Liga 3

Marius ANGHEL 27 Oct. 2015, 13:34 Special

Departamentului de Integritate și Antifraudă al Federației Române de Fotbal va putea monitoriza mai ușor, de acum înainte, meciurile din campionatul Ligii 3. FRF a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că a semnat un parteneriat cu compania britanică Sport Integrity Monitor (SportIM), care va pune la dispoziția departamentului condus de Costin Negraru o monitorizare complexă a pieței pariurilor, la nivel global, pentru Liga a 3-a din România.

„Menținerea integrității competițiilor de fotbal și combaterea potențialelor tentative de trucare a meciurilor reprezintă un obiectiv principal pentru Federația Română de Fotbal. Acest parteneriat cu Sport Integrity Monitor vine în completarea campaniei de prevenție și educare, «Fotbal curat», pe care deja am demarat-o. Prin eforturile noastre încercăm să ne asigurăm că viitorul va fi unul în care jucătorii, suporterii și toți cei implicați în acest fenomen vor fi protejați de tentativele de trucare a jocurilor”, a declarat, citat de frf.ro, președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Datorită sistemului pe care SportIM îl oferă în baza acestui parteneriat, Federația Română de Fotbal va putea verifica și descoperi în timp real anomalii în activitatea de pariuri, la nivel global, pentru meciurile din al treilea eșalon.

„Suntem încântați să anunțăm semnarea acestui parteneriat cu Federația Română de Fotbal. În cadrul discuțiilor cu reprezentanții FRF, ne-am dat seama că acest subiect, al integrității și prevenției meciurilor trucate, este tratat cu maximă atenție. Ne dorim să susținem munca bună începută și să contribuim, cu ajutorul expertizei noastre, la progrese în acest domeniu”, a punctat Mark Locke, director executiv al SportIM.

Sport Integrity Monitor mai colaborează, printre altele, cu Federația Engleză de Fotbal, Premier League, Federația Scoțiană de Fotbal și Euroliga de baschet.

Proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivului specific 1.3 din Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2015-2020, „Îmbunătățirea activităților-suport pentru susținerea fotbalului de performanță”, având în planul de acțiuni „Asigurarea integrității jocului de fotbal”.

Marius ANGHEL 27 Oct. 2015, 13:34 Special
Pe aceeași temă