Costin Negraru, managerul Departamentului de Integritate din cadrul FRF, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că 48 de meciuri din primele trei ligi sunt suspectate că ar fi fost trucate. În altă ordine de idei, Marius Postolache, primul fotbalist care a vorbit despre blaturile din fotbalul românesc, a devenit imaginea FRF în campania de prevenție a meciurilor trucate la nivel juvenil.
În ultimii ani, numeroase meciuri din primele ligi ale României au fost suspectate de blaturi, însă dovezile au lipsit cu desăvârșire. Însă Departamentul de Integritate al Federației Române de Fotbal a început să strângă dovezi în ultimul an, iar luni, Costin Negraru, managerul acestui departament, a anunțat primele rezultate. „Avem 48 de partide în primele trei ligi la care există indicii că ar fi fost trucate. Până la toamnă, sperăm să avem probe suficiente pentru a dovedi că jocurile au fost aranjate”, a declarat Negraru, într-o conferință de presă organizată luni de FRF.
„Sunt fotbaliști care au discutat cu noi sub protecția anonimatului, iar faptul că identitatea lor nu s-a aflat înseamnă că la FRF s-a schimbat ceva. Noi le oferim protecție, fotbaliștii nu mai sunt intimidați când intră în contact cu Federația”, a continuat Negraru.
Postolache, om de imagine
Tot în cadrul conferinței, Marius Postolache, primul jucător care a vorbit cu nume și prenume a vorbit, după Revoluție, despre un meci trucat al echipei la care joacă, a fost anunțat ca om de imagine al FRF în campania de prevenție a meciurilor trucate și de informare la nivel juvenil. Postolache (31 de ani), care a evoluat la Sportul Studențesc, Poli II Timișoara, Delta Tulcea sau Voința Sibiu nu și-a mai găsit niciun angajament în urma mărturisilor sale. Mărturiile au fost făcute pe 13 septembrie 2012, atacantul a recunoscut că a simțit că meciul dintre Voința Sibiu și Cracovia, desfășurat în cantonamentul din Antalya, desfășurat în ianuarie 2012, a fost suspect și că a ieșit de pe teren fără voia antrenorului Alexandru Pelici câteva minute mai târziu din acest motiv. A fost protestul lui Postolache față de blatul care se pusese la cale. „E adevărat că am ieșit după câteva minute. Nu m-a înlocuit antrenorul și nu m-am accidentat. Am simțit însă că nu trebuie să particip la o piesă de teatru. Mai multe nu pot să spun, sunt în litigiu cu Voința Sibiu”, a declarat atunci Postolache pentru ProSport.
Articol scris de Adrian COSTEIU