Fotbal și politică! Doi foști jucători ai FC Brașov iau cu asalt Primăria

Marius ANGHEL 20 May. 2016, 12:43 Special
  • Fostul fundaș al Brașovului și al Stelei, Ionuț Pârvu, și Virgil Marșavela, fostul atacant al „stegarilor”, aspiră la scaunul de primar, unul la Râșnov, celălalt la Teliu.

 

Pe principiul că la fotbal și politică se pricep toți românii, doi foști fotbaliști brașoveni au decis să candideze la funcția de primar. Ambii sunt jucători formați de FC Brașov, iar acum încearcă să-și croiască o carieră în administrația locală. Este vorba de Ionuț Pârvu (foto principal, în dreapta), cel care candidează la Râșnov, și Virgil Marșavela (foto principal, în stânga), care și-a depus candidatura pentru postul de primar al comunei Teliu.

Pârvu: „Știu că pot”

Ionuț Pârvu are un CV bogat ca fotbalist. A început fotbalul la FC Brașov, echipă pentru care a marcat 20 de goluri în cele 115 meciuri jucate. În 1992 a fost transferat la Steaua. În cele patru sezoane petrecute în Ghencea, Ionuț Pârvu a jucat în 112 meciuri, a marcat 12 goluri, a câștigat de patru ori campionatul, a luat o Cupă și de două ori Supercupa României. De asemenea, a făcut parte din echipa Stelei care ajungea în grupele Ligii Campionilor, prima performanță de acest gen pentru o echipă din România. După ce a plecat de la Steaua a mai jucat la FC Onești, Fortuna Düsseldorf, Farul, Sandhausen, Metalurh Zaporizhya, Tavriya Simferopol, Chernomorets Novorossiysk, Politehnica Iași, iar în 2006 s-a retras din fotbalul profesionist de la FC Brașov.

Pârvu, acum în vârstă de 46 de ani, este jucător de futsal la echipa Colțea 1920 Brașov și și-a depus candidatura la funcția de primar al orașului Râșnov. „Am decis să candidez pentru funcția de primar și consilier al orașului Râșnov. Știu că pot să fac din Râșnov o stațiune modernă și europeană pe care ne-o dorim cu toții. Fără promisiuni, doar fapte”, este mesajul lui Pârvu postat pe pagina personală de facebook.

Marșavela este convins că va reuși

Un alt fotbalist format de FC Brașov, atacantul Virgil Marșavela (42 de ani), a anunțat și el că va candida la funcția de primar al comunei Teliu. Provenind dintr-o familie de rromi, Marșavela nu are niciun fel de complexe. „De ce nu? Eu chiar cred că voi reuși chiar dacă sunt mulți oameni care consideră că fotbaliștii nu se pricep decât la fotbal. Voi sprijini sportul în general, nu doar fotbalul, pentru că aici, la Teliu, avem mulți copii cu potențial. Vreau să fac ceva pentru Teliu! Pentru toată lumea, țigani, români, unguri”, a spus Marșavela.

Virgil Marșavela a început ca junior la FC Brașov, iar la 18 ani a fost „împrumutat” pentru doi ani la Tractorul. A mai fost detașat la Fartec și ICIM Brașov și apoi la Metrom Brașov. În 1998 a ajuns la FC Brașov, pe vremea când echipa era pregătită de Marin Barbu, dar după o jumătate de sezon s-a întors la Metrom. A mai jucat la Precizia Săcele, Cimentul Fieni, Bucovina Suceava, Laminorul Roman, Forex, Înfrățirea Hărman, Nitramonia Făgăraș, dar a bifat și o experiență în străinătate în Armenia. „M-am întors acasă acum trei ani și jumătate din Armenia. Mai joc fotbal la amatori în Liga a 4-a din Covasna, la FC Păpăuți și sunt agent comercial la o firmă de carmangerie din Brașov”, a mai spus fostul jucător al FC Brașov.

Un alt fost jucător important din fotbalul românesc, Viorel Ion, acum antrenor la Gloria Buzău, candidează pentru postul de primar în orașul Buzău.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 20 May. 2016, 12:43 Special
Pe aceeași temă