Farul și Arieșul nu au fost programate pentru meciurile de sâmbătă

Marius ANGHEL 14 Apr. 2011, 13:57 Special

În această dimineață, Federația Română de Fotbal a decis ca două
partide ale etapei a 22-a a Ligii a II-a să nu se dispute.
Formațiile neprogramate și vizate pentru a pierde meciurile la masa
verde sunt Farul Constanța și Arieșul Turda.

Conform site-ului oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor,
meciurile Farul Constanța – CF Brăila, din Seria
I, și FC Argeș – Arieșul Turda, din Seria II,
urmează să nu se joace din cauza datoriilor către foști jucători,
iar dacă problemele constănțenilor și turdenilor nu vor fi
rezolvate cât mai repede vor pierde cu 3-0.

Farul
spune că „situație nu e bătută în cuie”

Președintele clubului constănțean, Marian Diaconescu, a explicat
situația în care a fost pusă echipa sa înaintea meciului cu CF
Brăila: „Am fost anunțați că nu suntem programați în
etapa de sâmbătă însă situația nu este bătută în cuie. Mai avem de
trimis niște acte la FRF, acorduri cu jucătorii, înțelegeri cu
privire la plata restanțelor contractuale. Vom trimite toate aceste
acte până în această seară și avem toată încrederea că vom putea
juca sâmbătă.”
. „Marinarii” au mai avut astfel de
probleme și sezonul trecut, atunci când nu au fost programați din
cauza unor restanțe către anumiți jucători.

Marius ANGHEL 14 Apr. 2011, 13:57 Special
Pe aceeași temă