Falimentul unui sistem competițional prost gândit. O nouă piesă din puzzle: inutila tabelă Berger

Autor: Mihai Andries Publicat: 16 Apr. 2014, 23:20 Actualizat: 17 Apr. 2014, 13:27 Special

Sezonul 2013-2014 va intra în istorie drept cel mai stupid și încurcat sezon din istoria fotbalului românesc la nivelul eșaloanelor doi și trei. Ultima năzdrăvănie a venit de la programul play-off-ului și play-out-ului, care inițial a fost „construit” pe baza unei tabele Berger de 6, publicată atât pe site-ul de competiții al FRF, frfotbal.ro, cât și pusă la dispoziție pe hârtie tuturor reprezentanților cluburilor din cele două eșaloane.

Publicat, scos și republicat de câteva ori, în special în ziua de luni, programul a suferit o modificare radicală pe care puțini au sesizat-o până în această seară, pentru că de la etapa a doua nu mai are nicio legătură cu tabela Berger originală. Mulți oficiali de cluburi au fost surprinși când au constatat că programul pe care și-l făcuseră s-a schimbat peste noapte, singura constantă fiind doar etapa de Paște. În rest, nicio legătură.

Mister rezolvat: tabela era „defectă”

Încă de sâmbătă, Liga2.ro a publicat programul logic al celor două faze ale Ligii a II-a, iar luni am publicat și programul celor șase serii ale Ligii a III-a, pornind de la regulamentele oficiale ale competiției și tabela Berger mai sus amintită. La acel moment s-au sesizat niște mici probleme, cum ar fi faptul că Unirea Tărlungeni juca trei meciuri la rând pe teren propriu, dar dacă așa era programul oficial, nu mai era nimic de comentat.

Se pare că și Departamentul de Competiții a sesizat problema în cauză, astfel că în ultimele 24 de ore s-a trecut la reorganizarea întregului program al play-off-ului și play-out-ului, care acum arată radical schimbat față de cel inițial și nu mai are nicio legătură cu o clasică tabelă Berger de 6.

Informația a fost confirmată de biroul de presă al FRF în urmă cu puțin timp, așa că acesta va și rămâne programul final. În acest context, mai mulți oficiali de cluburi și-au exprimat nemulțumirea, pentru că acum vor trebui să schimbe programul stabilit pentru săptămâna viitoare, în condițiile în care nu vor mai juca acasă, ci în deplasare și viceversa.

Dacă ne mai gândim că joi se va lua în discuție schimbarea sistemului competițional pentru sezonul 2014-2015, cu efecte directe asupra competiției în curs de desfășurare, asta dacă se va decide mărirea numărului de echipe prin renunțarea la retrogradare, nu mai e nimic de comentat. Asta pentru că vom avea parte de un play-out de formă, în care nu va mai exista nicio miză, iar pariorii vor putea câștiga bani frumoși.

Liber la noi contestații și scandaluri

Liga2.ro a analizat noul program inventat de FRF după care se vor disputa atât meciurile din play-off, cât și cele din play-out. Noul criteriu de pe care s-a judecat ar putea atrage contestații nenumărate de la echipele cărora nu le-ar conveni noul program. Clasica tabelă Berger de 6 era arhicunoscută, în schimb noul program făcut de FRF e inventat și cluburile care se pot considera dezavantajate pot acuza favoruri pentru celelalte formații. Noi contestații peste zecile care sunt deja făcute. Vezi și comunicatul de astăzi al conducerii SC Bacău prin care cere Federației să li se facă dreptate și să li se permită să-și depună dosarul de licențiere pentru Liga I, având în vedere că au prins în ultima etapă un loc de play-off (turneu în care se decid echipele care promovează) și termenul de depunere expirase deja. Băcăuanii sunt acum nevoiți să facă figurație în următoarele 10 etape, deoarece, chiar dacă s-ar califica pe unul dintre primele două locuri, nu ar putea promova. Figurație pe care o vor face și Unirea Slobozia, ACS Berceni și FC Olt, echipe calificate la play-off, însă fără nicio șansă să acceadă în Liga I pentru că nu au licență. Nici măcar nu au încercat să o obțină. Indiferent de ce transmit oficialii acestor echipe, ei ar putea fi acuzați oricând că nu-și respectă propriul interes și că pot face jocurile altora.

Iată mai jos sistemul de pe care s-a făcut noul program al play-off-ului și al play-out-ului, iar în dreptul etapei veți avea afișată etapa echivalentă care corespundea tabelei Berger de 6, de pe care să făcuse inițial programarea:

Etapa I – echivalentă cu Etapa I Berger6

1-6
2-5
3-4

Etapa 2 – Etapa 5 B6

5-1
4-2
6-3 – acest meci este invers față de cum e stabilit în tabelul Berger de 6

Etapa 3 – Etapa 4 B6

1-4
2-3
6-5

Etapa 4 – Etapa 3 B6

3-1
4-5
2-6
 
Etapa 5 – Etapa 2 B6

1-2
5-3
6-4

Etapa 6 – Etapa 6 B6

6-1
5-2
4-3

Etapa 7 – Etapa 10 B6

1-5
2-4
3-6 – acest meci este invers față de cum e stabilit în tabelul Berger de 6

Etapa 8 – Etapa 9 B6

4-1
3-2
5-6

Etapa 9 – Etapa 8 B6

1-3
5-4
6-2

Etapa 10 – Etapa 7 B6

2-1
3-5
4-6

 

Iată și noul program al Ligii a II-a: PROGRAM PLAY-OFF ȘI PLAY-OUT

 

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ și Marius ANGHEL

Autor: Mihai Andries Publicat: 16 Apr. 2014, 23:20 Actualizat: 17 Apr. 2014, 13:27 Special
Pe aceeași temă