EXCLUSIV: Varga, aproape liber! Sportul a fost exclus și din Liga a IV-a!

Mihai Andries 14 Nov. 2013, 16:14 Special
EXCLUSIV:** Varga, aproape liber!** Sportul a fost exclus și din Liga a IV-a!

Inevitabilul s-a produs și Sportul Studențesc a fost exclus și din ultima competiție în care mai figura cu o echipă de seniori. Astfel, azi s-a oficializat sancțiunea de excludere dictată de Asociația Municipale de Fotbal București, acolo unde Sportul apărea ca participantă în seria Nord a Ligii a IV-a. Gruparea bucureșteană are drept de recurs.

Deși sezonul a ajuns la etapa a XI-a, echipa patronată de Vasile Șiman nu a apucat să joace niciun meci. Asta deoarece și-a amânat câteva dintre meciurile din debutul sezonului, iar la restul nu s-a mai prezentat.

Varga, încotro?

Sportul mai avea sub contract un singur senior, pe Dacian Varga, care a aflat în septembrie că are înregistrat la FRF un contract cu gruparea bucureșteană.

„Azi m-am trezit cu un nou contract cu Sportul, înregistrat pe 30.07.2013 cu o durată de 1 an. Pentru că știu că este criză, am acceptat 4.000 euro pe lună în noul contract. Înainte aveam 5000 de euro. Am fost liber de contract doar câteva zile. Când am ajuns la federație, Șiman a început să râdă și mi-a zis „Na că te-am rezolvat iar!”. A venit un fals grosolan, nesimțit. În contracul meu apare Cristi Gheorghe, care are funcția de Director Exectiv. Voi merge la Poliție să fac plângere. Pe fiecare pagină e o altă semnătură. Sunt 10 pagini, fiecare cu o altă semnătură. Eu mă judecam cu Sportul, eram nebun să semnez un nou contract?” povestea Varga la acea dată.

Prin excluderea Sportului din Liga a IV-a, Varga devine liber de contract și poate semna cu orice echipă. Însă va trebui să aștepte întâi să vadă dacă Șiman va depune recurs la decizia AMFB.

 

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 14 Nov. 2013, 16:14 Special
Pe aceeași temă