EXCLUSIV: Se amână Liga a II-a și a III-a cu minim o săptămână!

22 Aug. 2012, 18:35 Special
EXCLUSIV:** Se amână Liga a II-a și a III-a cu minim o săptămână!

O informație de ultimă oră venită de pe culoarele Federației Române de Fotbal dă peste cap din nou pregătirile cluburilor din eșaloanele doi și trei ale fotbalului românesc. Astfel, astăzi la sediul FRF, se pare că s-a decis amânarea cu cel puțin o săptămână a Ligii a II-a și a III-a din cauza problemelor existente în acest moment cu cele două competiții.

Una dintre problemele majore o constituie incertitudinile la nivel de echipe, în special în seria I din Liga a II-a, acolo unde Callatis a capitulat, în timp ce Buftea și Bacău par a nu fi abandonat competiția. Cum echipele de Liga a II-a intră în Cupa României în runda care va avea loc marți și miercuri, federația se așteaptă la surprize de genul participării unor cluburi cu echipele de juniori tocmai pentru a nu fi excluse din campionat!

De abia după meciurile din Cupa României, federația va avea o certitudine în ceea ce privește cluburile care vor evolua în sezonul următor al Ligii a II-a. Dacă se va rămâne cu un număr de maxim 28 de echipe, atunci federația ia în calcul refacerea țintarului, de data aceasta pe o tabelă Berger de 14 echipe!

Probleme și cu transformarea în echipe de drept privat

O altă problemă care obligă federația să amâne campionatul cu cel puțin o săptămână este legată de hotărârea UEFA prin care cluburile trebuie să treacă din proprietatea publică în cea privată. Din informațiile pe care le avem, la această oră există la FRF o listă de aproape 10 echipe de Liga a III-a care nu au terminat operațiunile de schimbarea a clubului, dar și 3-4 echipe de Liga a II-a!

În aceste condiții, se preconizează că noul sezon va debuta fie în weekendul 7-9 septembrie sau chiar 14-16 al aceleiași luni!

„Momentan sunt plecat din localitate cu problemele personale și nu am idee despre această schimbare. Mă voi interesa și dacă este adevărat, va da peste cap programul multor echipe” a declarat Ștefan Stana, unul din reprezentanții cluburilor de Liga a III-a în Comitetul Executiv al FRF

„Sunt discuții în acest sens, este adevărat. Sunt probleme la Liga a II-a și până nu le rezolvăm, nu putem să începem sezonul. Nu știm ce e cu Buftea, cu Bacăul, dar și cu Callatis. Până vineri vom lămuri situația în acest sens, mai ales că săptămâna viitoare e și Cupa României, în care itră echipele din eșalonul doi” a declarat Cornel Șfaițer, unul din reprezentanții cluburilor de Liga a II-a în Comitetul Executiv al FRF

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Foto de Marius ANGHEL

22 Aug. 2012, 18:35 Special
Pe aceeași temă