ASU Politehnica, aproape de un nou transfer! Cosmin Petruescu a vrut să dea alt jucător afară

ASU Politehnica, aproape de un nou transfer!** Cosmin Petruescu a vrut să dea alt jucător afară

În săptămâna în care echipele de Liga a II-a au intrat în linie dreaptă pentru primul meci, ASU Politehnica e pe cale să mai aducă o întărire în lot. Deși clubul a spus că în mare parte transferurile sunt finalizate, acum a apărut oportunitatea revenirii lui Radu Motreanu, jucător iubit de galerie. Mai trebuie spus că alt fotbalist adus vara aceasta, Sabin Lupu, a riscat să fie dat afară, deoarece Cosmin Petruescu nu este deloc mulțumit de el.

Radu Motreanu a fost vara aceasta în pregătire cu Astra Giurgiu, cu care a și plecat în cantonament. Până la urmă, deoarece nu avea multe șanse să fie titular la echipa lui Alexa, jucătorul nu a mai rămas la formația de prima ligă. Fundașul dreapta are 21 de ani și mai era eligibil un an ca jucător sub vârstă în prima ligă. Motreanu aparține de ACS Poli, dar clubul era de acord pentru un împrumut al fotbalistului. Până la urmă, Motreanu va reveni la ASU Poli, unde a mai jucat tot sub formă de îrmpumut în sezonul 2017-2018 și returul lui 2018-2019.

Din informațiile noastre, lucrurile sunt ca și făcute. Pentru oficializare, mai e nevoie de semnătura administratorului judiciar al ACS Poli, club alfat în insolvență.

Lupu i-a scos peri albi „Conferențiarului”

După ultimele amicale, Cosmin Petruescu a și declarat public că este nemulțumit de echipă. Unul dintre fotbaliștii care l-au nemulțumit pe tehnician este Sabin Lupu, adus vara aceasta la Politehnica. În timpul amicalului cu CSM Lugoj, Petruescu i-a și reproșat fotbalistului că nu știe unde să stea în teren la executarea fazelor fixe. Din informațiile noastre, alt reproș se referă la ceva kilograme în plus ale jucătorului. Până la urmă însă, Lupu va rămâne la echipă, mai ales că alb-violeții nu au un lot numeros.

ASU Politehnica începe noul sezon sâmbătă, acasă, cu un meci cu CS Mioveni. Jocul va începe de la ora 18 pe Stadionul „Dan Păltinișanu”.

Articol scris de Anda DELIU

 

Pe aceeași temă