Dezbinați de un mesaj: „Respect Reșița”. Dinamoviștii, solidari cu jucătorii neplătiți de la Reșița, steliștii au refuzat. Cum a dispărut bannerul la Chiajna

Marius ANGHEL 23 Nov. 2015, 21:11 Special

„Bravo Dinamo!!!! Mulțumim de sprijin!!!! Vrem să schimbăm ceva …. Sperăm să ne unim. Să reușim! Îmi este rușine de situația în care sunt…. Sper să fiu puternic și sănătos! Alături de colegii mei!!! Respect grupului!!!”, este mesajul postat pe Facebook de Florin Anițoiu la finalul derbyului Dinamo – Steaua. Jucătorii lui Rednic au ieșit pe teren cu un banner pe scria scria „Respect Reșița”.

În iarnă, Anițoiu, fundașul stânga de 21 de ani de la Metalul Reșița, juca pentru naționala României U21, iar în iunie s-a antrenat cu Astra. Tot atunci, FC Voluntari l-a vrut, dar finanțatorul Metalului, Cătălin Rufă, a cerut 100.000 de euro, iar transferul a picat. Acum, împreună cu colegii săi, Anițoiu a fost exclus din lot pentru că a îndrăznit să nu joace într-un meci din Liga 2 al echipei care nu l-a plătit de 3 luni. Alții, spune el, sunt neplătiți de 10 luni. „Am ajuns sclav. Sunt atât de dezamăgit, încât îmi vine să plâng. Nu mai am bani nici de benzină, stau pe banii prietenei mele. Stăm toți în cantonament la stadion pentru că nu-și mai permite nimeni să închirieze un apartament”, spune fotbalistul crescut la LPS Banatul.

 

Anițoiu, Manole, Feher, Istvan Szabo și ceilalți fotbaliști ai Metalului sunt doar câțiva dintre sclavii moderni produși de fotbalul românesc. Neplătit cu lunile, fentat prin insolvență sau prin tot felul de acte adiționale, jucătorul de fotbal din România are doar o cale de ieșire: memoriul. Dacă și-l depune, însă, devine un paria într-un fotbal care funcționează după legi mafiote. Vorbești sau te opui? Plătești. Protestezi? Nu te mai ia nimeni.  

Citește continuarea mai jos.

Jucătorii de la Metalul Reșița. „Murim de foame”, scrie pe tricoul lui Robert Cristian

Rapidiștii ies pe gazon cu bannerul de care steliștii au fugit

Fotbaliștii de la UTA Bătrâna Doamnă și cei de la „U” Cluj s-au unit în gestul de susținere pentru colegii lor de la Reșița

„Am de luat 100 și ceva de milioane de lei vechi. Adică trei luni. Eu sunt un caz fericit. Am un coleg neplătit de 10 luni”
Florin Anițoiu, Metalul Reșița

Steliștii au refuzat să țină bannerul, Concordia „l-a pierdut”

Jucătorii de la Metalul au avut curajul să protesteze în grup, dar acum plătesc. Prețul e mai consistent decât banii, e dreptul lor la muncă. „Sunt atât de dezamăgit , încât îmi vine să plâng. Vineri, trebuia să primim 10 milioane din salariu, însă a venit Rufă și ne-a spus clar în față că nu primim nimic și că nu vom mai juca. Ne-a spus că din restanțele noastre va acoperi amenda primită din cauza noastră și, dacă mai rămâne ceva, ne dă și nouă. Suntem ca la pușcărie, nu mai jucăm”, spune Anițoiu, contactat de ProSport. Curios, Cătălin Rufă susține că jucătorii au de primit în total 80.000 de lei, cu 500 mai mult decât amenda primită de la FRF pentru refuzul de a juca la Satu Mare. Practic, folosind amenda ca scuza, finanțatorul Metalului nu mai trebuie să plătească niciun leu. „Am vorbit la FRF, ne-am consultat și am luat decizia de a nu-i mai folosi. Ne e frică să-i mai băgăm pentru că riscăm să fim excluși din campionat dacă nu mai intră pe teren o dată. Nu le restricționăm dreptul la muncă”, explică Rufă decizia scoaterii din lot.

În weekend, sindicatul fotbaliștilor (AFAN) a încercat să închege o mișcare generală de susținere pentru jucătorii de la Metalul. În teorie, în urma apelurilor făcute de președintele Emilian Hulubei, de Cătălin Munteanu sau Ciprian Mozacu, toate cluburile din Liga 1 și 2, mai puțin CFR Cluj, Dunărea Călărași și Chindia Târgoviște, au fost de acord ca jucătorii lor să iasă pe teren cu bannerul „Respect Reșița”. Realitatea a arătat diferit.

Jucătorii Stelei au refuzat să pună mâna pe bannerul arătat de dinamoviști în Ștefan cel Mare. Fotbaliștii lui Gheorghe Hagi au procedat la fel la Cluj, când colegii lor de breaslă de la ASA au apărut cu mesajul de susținere pentru băieții de la Reșița, în timp ce jucătorii lui CFR s-au uitat indiferenți la ieșenii de la CSMS ieșiți pe teren cu inscripția „Respect Reșița”. „Nu a fost decizia clubului ca jucătorii să nu ia bannerul pe teren. Nu s-a pus problema să ieșim cu acel banner. Noi suntem concentrați pe meci”, a declarat, vineri, Iuliu Mureșan, președintele de la CFR, eschivându-se.  

Citește continuarea mai jos.

Dinamoviștii au purtat bannerul. Adversarii lor din derby doar i-au privit

Mureșan și colegii săi de la ASA duc bannerul în timp ce jucătorii lui Hagi pășesc la distanță

Uniți la Piatra Neamț. Jucătorii de la Cealăul și cei de la Gloria Buzău înainte de startul meciului de Liga 2

 

Cel mai bizar caz s-a petrecut la Chiajna. Vineri la prânz, Ciprian Mozacu, vicepreședintele AFAN, a dus bannerul la stadion și l-a lăsat în grija magazinerului. Oficial, jucătorii de la Concordia și cei de la CSU Craiova urmau să țină împreună mesajul de susținere. La ora meciului, însă, oaspeții s-au trezit că nu au ce țină în fața camerelor de televiziune. „Cei de la Concordia au spus că l-au pierdut. S-a rătăcit”, povestește, neîncrezător, Emilian Hulubei, președintele AFAN.

În tribunele din Ștefan cel Mare, la derbyul cu Steaua înaintea căruia dinamoviștii au afișat bannerul, a asistat și Ionel Ganea, antrenorul de la Dunărea Călărași. „Nu știu nimic de banner. Vorbiți cu președintele Costel Ștefan”, a răspuns fostul internațional, vineri, când a fost întrebat despre refuzul echipei sale de a fi solidară cu greviștii de la Metalul. Explicația lui Costel Ștefan a părut halucinant de sinceră: „Jucătorii nu ies cu bannerul. N-au de ce să iasă. Avem toate salariile plătite la zi și, în plus, i-am deranja pe edilii orașului care ne ajută. Ne dă tot județul peste cap dacă apărem cu acel banner și poate nu ne mai finanțează pe noi după aceea”.  

Presați de conducători, mulți fotbaliști au fost obligați să refuze să-i susțină moral pe colegii lor de meserie. „Îmi pare rău că nu au ieșit toți. Ar trebui să fim uniți. Azi sunt cei de la Reșița, dar mâine ar putea fi oricare dintre noi în situația de nu primi banii. Doamne ferește, te accidentezi și ajungi în Liga 2″, spune Paul Anton, contactat de ProSport. Mijlocașul lui Dinamo a ținut bannerul cu convingere: „Îmi pare rău de Feher, am fost colegi la Bistrița. E un băiat foarte educat. Sunt sută la sută alături de el și de colegii lui. La Bistrița, am trecut și eu prin aceeași situație. Am jucat 10 luni degeaba. Clubul a intrat în insolvență, apoi în faliment, așa că am muncit gratis”.

„Mă bucur că băieții de la Reșița au avut această inițiativă și curajul de a o pune în practică. Nu e corect, nu e cinstit ce se întâmplă în fotbalul nostru. Așa cum suntem noi, buni, răi, ne facem datoria și trebuie să fim plătiți. Avem familii, avem rate”
Paul Anton, mijlocaș Dinamo

Rufă încearcă să-i dezbine pe greviști

Sprijiniți de mulți colegi din Liga 1, fotbaliștii de la Metalul așteaptă o rezolvare a impasului în care au intrat. Nu-și mai pot depune memorii pentru că echipa este în insolvență din luna septembrie și nici nu pot pleca fără acordul clubului. „Nu mai dă nimeni 1.000 de euro pe noi acum. Poate că străinii vor fi lăsați să plece, dar noi suntem blocați”, spune Anițoiu. În tot acest timp, Cătălin Rufă, finanțatorul care nu i-a plătit, caută tot felul de soluții de a sparge grupul greviștilor. „Înainte de meciul de sâmbătă, le-a propus lui Feher, Zimmermann, Robert Cristian și Szabo Istvan să intre pe teren dacă vor”, povestește fundașul stânga. Cei patru au refuzat oferta. „Da, le-am propus pentru că ne bazăm pe ei în alcătuirea unei echipe puternice pentru sezonul viitor. Oferta e în continuarea valabilă”, explică Rufă. Refuzat deocamdată, nu este exclus să revină și cu o ofertă financiară pentru unii dintre greviști, caz în care unitatea mișcării va fi serios pusă la încercare.  

Citește continuarea mai jos.

Anițoiu, cu numărul 14, în tricoul echipei de tineret a României

Jucătorii Oț
elului la Călărași, acolo unde gazdele au evitat orice asociere cu campania de frica „edililor locali”
 

Contactat de ProSport, finanțatorul a mutat responsabilitatea pentru situația clubului și a restanțelor: „E complicat. Primarul Mihai Stepanescu a încercat să-mi fure echipa înainte de a fi arestat. Aveam un contract cu primăria pentru 100.000 de lei pe lună, dar brusc ni s-a oprit finanțarea. Avem de luat 9 miliarde de lei vechi. Am investit foarte mult aici”.

Cât ați investit? „Nu știu să vă spun exact, dar a fost multă muncă. Și energie”, răspunde finanțatorul care conducea Metalul cu 1,2 milioane de lei primiți anual din bani publici. Rufă se plânge că jucătorii și echipa sunt victimele conflictului cu primarul. „Ne băteam la promovare cu Oprița antrenor. Eu am venit la Reșița să fac performanță”. În iarnă, într-o discuție cu reporterii ProSport, Daniel Oprița, antrenorul de atunci al echipei, mărturisea sincer: „Suntem pe locul doi, dar nu ne batem la promovare”.

Șocant, dar ce scop avea atunci Metalul Reșița? Rufă – omul de fotbal al cărui nume a apărut în anchetele Gazetei Sporturilor și ProSport legate de mafia pariurilor – s-a blocat când a auzit declarația lui Oprița: „Poate știe el mai multe decât mine. Habar n-am de ce a spus că nu voiam promovarea”.

Potrivit spuselor lui Rufă, restanțele către jucători sunt:

Szabo – banii la zi; jucătorii străini – aproape la zi, 200-300 de lei întârziere; Manole – două luni întârziere; Anițoiu – două luni; Robert Cristian – două luni; Zimmermann – 3 luni; Feher – 3 luni; Ionuț Popescu – 3 luni; Liuba – 4 luni

Ulterior, Rufă a trimis la redacție o hârtie A4 pe care erau trecute sumele restante. Cea mai mare restanță e față de Marius Feher, 16.500 de lei, cele mai mici sunt la germanii Jamali și Skraparas, câte 233 de lei.  

Documentul trimis de Rufă jurnaliștilor de la ProSport

Documentul lui Rufă este infirmat de chiar antrenorul său, Carol Gurgu, într-o declarație care se voia a fi una de condamnare a greviștilor: „Poate băieții au exagerat cu salariile, sunt trei jucători care au într-adevăr probleme și se duc undeva la șase-șapte luni, în rest ceilalți sunt cu restanțe de două-trei luni. De aceea am ajuns la concluzia că mai bine jucăm cu juniorii și sper că seniorii au înțeles lucrul ăsta foarte bine”. În actul lui Rufă, niciun jucător nu are restanțe de 6-7 luni.

Anițoiu dezminte și el informațiile prezentate de Rufă: „Eu am trei luni, 100 de milioane de lei vechi, Feher are cinci luni, Robert Cristian patru luni, Szabo o lună și jumătate, străinii au 300 de euro salariul”.


Cătălin Rufă, finanțatorul care acuză lipsa de implicare a autorităților locale pentru starea echipei pe care o „finanțează”

Cum încurajează Iorgulescu sclavia

Fotbaliștii captivi într-o bulă regulamentară iau în calcul varianta de a acționa clubul Metalul în instanță. Cei de la sindicat caută și ei un antidot pentru pandemia salariilor neplătite care a molipsit aproape tot fotbalul românesc. „Marți ne întâlnim la FRF cu președintele Burleanu. Vom propune introducerea la Liga 2 a unui sistem de monitorizare din 6 în 6 luni ca la Liga 1. Dacă nu faci dovada că ești cu salariile la zi, ți se ia un punct. După alte 30 de zile, mai pierzi două puncte”.

În teorie, sistemul de la Liga 1 e bun, însă în practică este fentat chiar de cei care ar trebui să-l respecte. Votat în 15 decembrie 2014 în Comitetul Executiv, regulamentul avea una dintre datele de control a restanțelor trecută pe 31 septembrie. La acea dată, multe cluburi din Liga 1, inclusiv liderul Astra, aveau datorii uriașe față de jucători. Aici a intrat în rol președintele LPF, Gino Iorgulescu. El a propus în Comitetul Executiv și a obținut amânarea datei de control până pe 31 noiembrie. Tot Iorgulescu a propus eliminarea depunctărilor, însă Comitetul Executiv s-a opus.

Din cauza intervenției unui fost fotbalist important devenit șef peste cluburi, actualii fotbaliști au trebuit să înghită o nouă amânare.   
 

„Am remarcat solidaritatea fotbaliștilor din weekend. Ne dă încredere că putem să acționăm împreună cu AFAN pentru a crea un cadru necesar dezvoltării fotbalului românesc”
Răzvan Burleanu, președinte FRF, contactat de ProSport

„Sper să se sesizeze cine trebuie. Să fie mai puține echipe în campionat, dar să se țină de cuvânt și să plătească la timp. Sunt dezgustat de ce se întâmplă”, spune dinamovistul Paul Anton. Solidaritatea lui față de fotbaliștii Reșiței este impresionantă într-un fotbal în care frica a guvernat zeci de ani.


Paul Anton în duel cu Toșca, imagine suprinsă în derbyul de duminică seara

Articol scris de Costin ȘTUCAN

Marius ANGHEL 23 Nov. 2015, 21:11 Special
Pe aceeași temă