Daniel Stanciu sprijină propunerea lui Prunea: „An de an ar trebui schimbați oamenii din CEx”

Mihai Andries 09 Mar. 2014, 16:00 Special
Daniel Stanciu sprijină propunerea lui Prunea:**

Propunerea lui Florin Prunea, în legătură cu schimbarea membrilor Comitetului Executiv al FRF, deoarece nu mai este reprezentativ o dată cu alegerea lui Răzvan Burleanu, și organizarea de alegeri pe ligi, este susținută și de managerul echipei ASA Târgu Mureș, Daniel Stanciu.

„Este aberant ca actualii membri ai C.Ex să stea în funcție patru ani, ar trebui schimbați în fiecare an!”

„Oricare dintre cele trei ligi, dar nu numai la masculin, ci și la feminin, la fotbalul în sală sau la copii și juniori, trebuie să aibă un reprezentant. E mai complicat la Liga 3, pentru că sunt mai multe serii, dar așa ar trebui să fie normal. În liga a doua, domnii Stana și Brașoveanu sunt conducători din Seria I, dar nu cred că asta e neapărat o problemă. Trebuie modificat ROAF-ul și apoi aprobat în Adunarea Generală. Cum astfel de modificări au fost făcute în 2011, cam greu se poate modifică situația asta în perioada imediat următoare. Este adevărat că actualii membri trebuie să stea 4 ani și este aberant. După mine, an de an ar trebui schimbați acești membrii din Comitetul Executiv”, a spus Daniel Stanciu la emisiunea „Fotbal la matineu” de la Sport Total FM.

„Cei care răspund de Liga 2 ar trebui să fie într-un contact mai apropiat cu noi”

„Eu aș veni și cu altceva nou, un fel de vicepreședinte, care să facă parte, an de an, din cadrul fiecărui club în parte. Cel care răspunde de Liga 2 ar trebui să fie mai apropiat de cluburile din Liga 2, un dialog permanent, întâlniri permanente, pentru că e greu să ne înțeleg cu numai două întâlniri pe an”, a declarat Daniel Stanciu, team-managerul echipei AȘA Tg. Mureș.

„Nimeni nu poate schimba sistemul în plin campionat”

În legătură cu sistemul competițional din acest sezon, Daniel Stanciu a confirmat faptul că după disputarea meciurilor din play-out, trei echipe vor retrograda. „Vor retrograda ultimele trei echipe din fiecare serie pentru acest sezon, dar pentru sezoanele viitoare încă nu avem informații. Trebuie anunțat cu câteva luni înainte de începerea noului sezon. Ceea ce se va întâmpla în acest sezon este imposibil să mai fie schimbat. Probabil că pentru sezoanele viitoare se va lua în discuție dacă se va mai juca play-off și play-out”, a încheiat Stanciu, la Sport Total FM.

Sursa: Sport Total FM

Mihai Andries 09 Mar. 2014, 16:00 Special
Pe aceeași temă