Arbitrul Adrian Comănescu a susținut astăzi o conferință de presă la Stadionul Municipal din Zăvoi unde a arătat răspunsurile venite de la FRF și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care îi dau dreptul să candideze pentru președinția AJF Vâlcea. Dosarul acestuia fusese respins de Comitetul Executiv al forului vâlcean.
„Nu îmi face plăcere să intru în conflict cu domnul Pintilie, nu o să îi răspund la jignirile care le-a spus despre mine. Referitor la dosarul meu, vă spun că oricine cunoaște legea 69/2000, care reglementează educația fizică și sportul în țară, știe că, atâta timp cât ocupi o funcție de conducere la DJTS minim patru ani, este suficient ca timp și ca experiență pentru a candida la funcția de președinte al unui AJF din țară. Orice echipă care vrea să se înscrie la o competiție, nu AJF-ul îi dă dreptul, ci întâi merge la notariat, după care, certificatul de naștere al asociației sportive îl eliberează DJTS. Domnul Pintilie știe, dar nu vrea să înțeleagă că, pentru a participa la competițiile organizate de dânsul, trebuie să obții un certificat de entitate sportivă, eliberat de la DJTS. Se vede clar că DJTS este superioară AJF. Toată lumea știe că, dacă se încalcă statute și regulamente AJF, prima care trebuie să ia măsuri este DJTS, nu FRF, așa funcționează legea 69/2000. Știind că experiența pe care o am îmi permite să îmi depun candidatura, nu m-a interesat să intru în conducerea unui club din județ. Simplul fapt că sunt arbitru de Liga I îmi permitea să candidez la alegeri. Domnul Pintilie a votat ce i-a convenit în cadrul Adunării Generale, pentru că statutul cadru al FRF prevede studii superioare, în statutul AJF trebuie să fie studii medii. La punctul incriminat scrie negru pe alb că „președinte de club/asociație cu activitate fotbal, constituită după legea 69/2000, indiferent de activitatea sportivă”. Ați auzit undeva cuvântul „afiliat”? Nici justiția nu l-a auzit. Clubul Golazzo unde sunt președinte are activitate fotbal și este constituit după legea 69/2000, nu trebuie să fie și afiliat. Am semnalat în decembrie și o posibilă discriminare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având informații că domnul Pintilie îmi va respinge dosarul. La ședința Comitetului Executiv, am înmânat membrilor punctul de vedere al FRF, care conduce AJF, am plecat de acolo cu convingerea că, vor analiza și vor lua o decizie simplă, să îmi permită să candidez. Să mă bată în competiție, la zero, dar pe teren, însă ce face dânsul nu e deloc curat. Ieri a venit și punctul de vedere al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care îmi întărește dreptul de a candida și lumea trebuie să înțeleagă că domnul Pintilie nu vrea să respecte legea”, a spus Comânescu.
„Am platforma program, dar în presă o voi publica zilele acestea, nu vreau să se inspire adversarii”
Adrian Comănescu speră să câștige la Adunarea Generală programată sâmbăta viitoare. „Mai sunt 7 zile până la Adunarea Generală, sunt zile decisive pentru a vedea cine este cel îndreptățit să ocupe această funcție. Îi cer domnului Pintilie doar să aibă decența să fie o confruntare directă și competiție bazată pe fair-play. Dacă pe 28 februarie, membrii Adunării Generale nu mă vor vota, mă ridic în picioare și spun că trebuie să meargă în continuare cu cine doresc, doar ei decid ce este mai bine pentru destinele fotbalului județean. Am aici platforma program, dar în presă o voi publica zilele acestea, nu vreau să se inspire adversarii. Cele patru abțineri din Comitetul Executiv îmi demonstrează că domnul Pintilie nu mai are aceeași susținere, ar trebui să îi dea mult de gândit că oamenii cu care a colaborat atâția ani s-au abținut. Primul lucru pe care îl fac este ca mâine, să înmânez o adresă AJF, prin care cer să reanalizeze dosarul meu, în lumina deciziei venită de la Combaterea Discriminării, îi rog să judece la rece, legal nu există motive nu îmi aprobe dosarul. Dacă nu, recurg la prevederile statulului AJF, unde scrie că, la data alegerilor, dacă două treimi din membrii Adunării Generale vin cu propunerea ca eu să candiez, atunci statutul îmi permite acest lucru. Până acum, dânsul a câștigat fără adversar, că i-a blocat înainte de vot”, a mai spus arbitrul.
„Am două firme puternice, Boromir și Protechim, care mi-au promis sprijinul”
Arbitru de Liga I spune că arbitrajul în Vâlcea este un dezastru, după ani buni în care a fost în județele fruntașe. „De un an de zile, domnul Pintilie nu mi-a mai permis să arbitrez în județul Vâlcea! Arbitrajul vâlcean este la pământ. Au fost două persoane, domnii Tomoioagă și Mosor, care s-au străduit să formeze arbitri, dar acei arbitri au renunțat pentru că nu au găsit nimic plăcut în ea. În momentul actual, la AJF Vâlcea se tolerează indisciplina și mizeriile. Sunt pentru echipe în totalitate, dar nu sunt de acord cu huliganii pe teren, mă voi lupta cu ei și vă garantez că acei huligani nu vor mai fi. Eu nu voi da în echipe, decât dacă se întâmplă acte de huligansim. Domnule Pintilie, din cauza d-voastră arbitrajul este în colaps, pentru că nu au un model. Mulți arbitri mi se plâng. Nu sunt sprijinit de politic, ci de toți oamenii de bun simț din județ, care nu vă mai vor la conducerea AJF! Din punct de vedere financiar, nimeni nu se asociază cu AJF, dar domnul Pintilie trebuie să aducă bani, că este manager. Nu a făcut nimic, trebuie să ai imagine bună ca să obții bani, eu am două firme puternice, Boromir și Protechim, care mi-au promis sprijinul, în condițiile în care AJF nu se va mai confunda cu huliganisme și scandaluri. Sunt mulți primari inimoși, care au investit în bazele sportive, unele terenuri arată foarte bine, nu trebuie să ne oprim aici. Opt ani de zile, domnul Pintilie nu a făcut nimic. Din postura de consilier DJTS, eu, anul trecut am atras acel proiect social cu FRF pentru copii cu dizabilități, am dat echipamente și mingi, pentru echipe din județ, domnul Pintilie nu a fost în stare să îl acceseze”, a mai spus Adrian Comănescu.
Articol scris de Adi Georgescu