Oficialii FC Botoșani, formație care se ocupă de organizarea
meciului internațional din preliminariile Campionatului European
dintre reprezentativele de tineret ale României și Insulelor Feroe
au stabilit în această săptămână prețul biletelor pentru
confruntarea găzduită pe „Municipal” în 13 octombrie.
„Nu am privit acest meci ca pe o afacere și nu am
considerat că trebuie să ne îmbogățim de pe urma acestui meci prin
încasările care vor fi. Dorința noastră a fost să sprijinim, așa
cum putem noi, naționala de tineret și ca formația lui Emil Săndoi
să fie cât mai bine susținută de public. Totodată, dorim ca acest
meci să fie prilej de sărbătoare pentru publicul botoșănean. Acesta
este și motivul pentru care prețul biletelor este mai mult decât
modic, 10 lei pentru un bilet la tribuna I și a II-a și cinci lei
pentru un bilet la cele două peluze”, a
susținut Dumitru Brânză, directorul executiv al FC Botoșani.
Convins de faptul că meciul se va disputa cu „casa închisă” s-a
declarat și Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani și totodată
cel care prin poziția pe care o are în cadrul Comitetului Executiv
al Federației Române de Fotbal (FRF) a făcut posibil ca acest joc
să se dispute la Botoșani.
„Sunt convins că stadionul va fi plin la ora
meciului deoarece este un eveniment pentru Botoșani. În plus,
naționala joacă destul de bine și are o serie de fotbaliști care
evoluează la cele mai titrate formații din fotbalul românesc. Pe
undeva, dacă naționala va reuși calificarea la Campionatul
European, vom rămâne și noi în istorie”, a explicat
Cornel Șfaițer.
Sursa:
fcbotosani.ro