Tușierul Adrian Midișan și-a cerut scuze pentru golul anulat băcăunilor

28 Feb. 2010, 17:48 Arbitri
Tușierul Adrian Midișan** și-a cerut scuze pentru golul anulat băcăunilor

Asistentul Adrian Midișan, cel care
le-a anulat golul băcăuanilor din meciul cu CSM Râmnicu Sărat și-a
cerut scuze după meci pentru greșeală. Eroarea tușierului a fost
însemnată și de observatorul partidei. În 2009, Midișan a fost unul
dintre cei 92 de arbitri excluși de Comisia Centrală a
Arbitrilor.

Golul lui Nicholas Vâjou din
minutul 31 a fost perfect valabil.

„A fost gol valabil, am
spus imediat după meci, iar ieri m-am uitat pe imagini și așa este.
Am pierdut două puncte mari pe o greșeală impardonabilă. Sunt
deacord cu suspendarea lui și aș vrea să se termine o dată cu
arbitrii care nu pot sau nu știu să-și facă treaba pe
teren.”
, a răbufnit Gheorghe Poenaru, antrenorul FCM
Bacău.

Președintele clubului, Relu Damian,
e sigur că se vor lua măsuri împotriva lui Midișan, mai ales că
observatorul partidei a trecut în foaia de arbitraj greșeala
tușierului din Constanța, care a revenit pe teren după o pauză de
opt luni.

„Nu știu dacă vom face
noi vreun memoriu. Cert este că a fost viciere de rezultat și mai
cred că cei de la Comisia Centrală se vor autosesiza. Oricum, după
joc, Midișan și-a cerut scuze pentru gafa facuta, una care ne-a
costat celelalte două puncte puse în joc”
, a declarat
și Relu Damian.

Sursa prelungiri.ro

28 Feb. 2010, 17:48 Arbitri
Pe aceeași temă