Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunțat pe site-ul oficial un protocol aberant pentru delegarea arbitrilor la meciurile amicale. Efectul este unul devastator pentru cluburi, dar și pentru arbitri.
Majoritatea echipelor de Liga 4 și Liga 3 dispută în această perioadă meciuri de pregătire. Doar că, prin acest protocol medical impus de CCA pentru delegarea arbitrilor la amicale, cluburile sunt băgate la cheltuieli financiare în plus pentru organizarea acestor jocuri.
Astfel, pe lângă plata baremurile pentru arbitri, cluburile sunt nevoite să achite acum și plata testelor COVID-19 pentru aceștia, scrie Monitorul Expres!
În cazul în care cluburile se înțeleg și plătesc testele arbitrilor, dar se depistează un caz pozitiv, echipele rămân cu cheltuiala, dar și fără brigadă de arbitri!
Situația nu este comodă nici pentru arbitri. Aceștia sunt obligați să facă testele COVID-19 cu cel puțin o zi înaintea jocurilor amicale și, din momentul efectuării testelelor, sunt obligați să intre în izolare la domiciliu până la sosirea rezultatelor.
Astfel, dacă un meci amical este programat vineri, arbitrii sunt obligați ca joi să facă testul, după care să meargă acasă până la sosirea rezultatelor. Astfel, arbitrii se vor afla în situația neplăcută în care vor fi nevoiți să lipsească două zile de la serviciu, informează Monitorul Expres!
Mai mult, în protocol se precizează că un arbitru poate fi delegat la următorul joc de pregătire abia după 6 zile! Și în această situație, după cinci zile de la meciul arbitrat anterior, arbitrul este obligat să facă din nou testul pentru coronavirus!
Asta în condițiile în care fotbaliștii, antrenorii și oficialii cluburilor fac testul COVID-19 la 14 zile!
Nu se precizează nimic în protocol despre arbitri care au avut COVID și care, teoretic, timp de 90 de zile ar fi protejați de o nouă infectare.
CCA nu vine cu lămuriri nici în situația în care arbitri sunt vaccinați și au și rapelul făcut. Toate aceste decizii ale șefilor arbitrajului au dus la situații în care cluburile nu mai apelează la arbitri, iar jocurile de pregătire sunt arbitrate de antrenori sau chiar jucători!
”Având în vedere situația actuală, protecția sănătății împotriva riscului de infecție cu Covid și a competițiilor în sine, CCA decide să delege arbitri (Liga 1, 2 si 3) la jocurile amicale numai dacă îndeplinesc criteriile medicale de mai jos. Aceste criterii vor avea aprobarea medicală finală înainte de a fi anunțate oficial. Ambele echipe trebuie sa respecte protocolul medical afișat pe www.frf.ro.
1. Echipa gazdă sau ambele echipe trebuie să organizeze testul COVID relevant pentru arbitrii fiecărui meci amical cu o zi înainte și să acopere cheltuielile respective.
2. Arbitrii trebuie să trimită rezultatele către CCA și numai după ce a fost trimis un rezultat Covid negativ, sunt eligibili pentru a oficia un meci amical.
3. Delegările vor fi asigurate de către CCA după cererea (e-mail-ul) echipelor, dintr-o lista de arbitri, care și-au confirmat disponibilitatea lor că sunt de acord cu procedura și toate criteriile menționate aici.
4. Oficialii meciului, după efectuarea testului Covid, trebuie să rămână izolați acasă înainte de a merge la meci.
5. Oficialii meciului pot fi delegați la următorul joc abia după 6 zile și după ce au efectuat din nou testul Covid în a cincea zi (cu o zi înaintea următorului joc amical).
*Acest protocol va fi prelungit până la anunțarea altor modificări, în funcție de deciziile autorităților de stat și de protocoalele medicale ale competițiilor FRF / LPF. Nerespectarea criteriilor CCA și al protocolului propus de FRF atrage răspunderea exclusivă a echipelor și/sau arbitrilor”, menționează CCA în comunicatul semnat de Kyros Vassaras.
Foto: Miruna Mihancea
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-frf-a-anulat-rezultatele-echipei-turris-oltul-cum-arata-noul-clasament-al-ligii-2-si-echipele-avantajate-si-dezavantajate-de-abandonul-teleormanenilor-19169800