RETROSPECTIVĂ‚: La un pas de promovare!

16 Jul. 2010, 20:36 Anchete
RETROSPECTIVĂ‚:** La un pas de promovare!

Deși a pornit la drum cu gândul de a avea o comportare cât mai
bună, Dacia Mioveni a sperat încă de la început să promoveze.
Neanunțarea obiectivului a fost doar o tactică a oficialilor
clubului, în speranța că atențiile vor fi îndreptate spre alte
echipe, iar ascensiunea galben-verzilor va trece neobservată.
Lucrurile au fost la un pas să se întâmple întocmai, însă pe final,
atenția sporită a Clujului și a echipei din Tg Mureș, a frânt
aripile Mioveniului, care nu a avut jucători de culise așa de buni
ca formațiile care până la urmă au ajuns în Liga I.

Exceptând totuși finalul campionatului extrem de încins pe la
Federație și pe la Comisii, Dacia poate spune că a ratat promovarea
pe mâna ei, și anume din cauza punctelor din tur pierdute foarte
ușor acasă, în fața unor echipe fără pretenții. Calculul hârtiei,
înaintea returului, făcut de oficialii clubului, arată că, puțin
mai atentă, Dacia Mioveni putea sărbători promovarea încă de la
finalul turului, echipa argeșeană pierzând aiurea numai puțin de 9
puncte pe propriul teren, puncte ce erau la îndemână, și care
puteau însemna fără doar și poate promovarea.

Una peste alta, Dacia Mioveni a rămas în sezonul trecut o echipă
frumoasă, solidă, cu un joc lăudat de mulți adversari, un joc mult
peste cel al echipelor care au primit laurii la final.

Început
ratat

Programarea de care a avut parte Dacia în sezonul 2009-2010 a
fost una favorabilă, cu meciuri de început ce trebuiau să fie la
îndemână. Astfel, aventura Daciei anul trecut a început cu două
meciuri împotriva unor echipe nou promovate, Fortuna Covaci și FC
Silvania, primul în deplasare, al doilea acasă. Din păcate pentru
argeșeni ambele s-au terminat la egalitate, 1-1, galben-verzii
arătându-și neputința în fața unor adversari sub ei ca valoare. Au
venit apoi două victorii, una acasă cu Drobeta, 2-0 și alta în
deplasare cu 2-1 la Rm Vâlcea, cu echipe care aveau pretenții la
începutul sezonului. Deja punctele din primele două etape erau
regretate și se credea că echipa va defila din acel moment.

Au învins
liderul

A urmat însă o nouă sincopă acasă, 0-0 cu Jiul și apoi prima
înfrângere a turului, 0-2 în deplasarea de la UTA. Argeșenii au
strâns rândurile și au venit 4 victorii consecutive. Seria a
început cu un 2-1 la Mioveni în fața Universității Cluj, a
continuat cu același scor la Turda și cu un 2-0 acasă cu Deva,
încheindu-se cu un surprinzător 1-0 pe terenul celor din Tg Mureș.
Aceasta a a fost de altfel singura înfrângere din retur a
mureșenilor, într-un moment în care erau lideri ai
clasamentului.

Promovare
compromisă

După această serie, în urma căreia echipa ajunsese pe locul 3,
la Mioveni a început declinul. Mai întâi Dacia a pierdut cu 1-0 pe
propriul teren în fața lui FC Argeș, într-un meci în care golul
victoriei alb-violeților a fost înscris în minutul 85, iar în
minutul 90 gazdele au ratat un penalty. La Otopeni nu s-a reușit
decât un 1-1, în fața unei echipe care trăgea și ea la promovare,
pentru ca la Mioveni să urmeze un nou egal, 0-0 cu Minerul Lupeni.
Jocul slab a cauzat și remiza de la CFR Craiova, 0-0, dar și pe cea
de acasă, 1-1 cu FC Baia Mare.

Tunaru,
conducătorul – antrenor

A fost momentul schimbării la Mioveni, antrenorul Iordan Eftimie
fiind dat afară împreună cu secundul Marius Stoica. Oficialii
clubului nu au găsit nici o soluție din scurt, și cum obiectivul
propus, promovarea, era compromise în acel moment, de echipă s-a
ocupat președintele Răzvan Tunaru. Atmosfera în lot s-a schimbat și
Dacia s-a dezlănțuit în următorul meci, câștigând cu 4-2 în
deplasarea de la Oradea, de o manieră clară, și reușind, antrenată
de un conducător, să marcheze cele mai multe goluri într-un
meci.

Pe 5 la
finalul turului

La finalul turului Dacia a terminat pe 5 cu 28 de puncte, și cum
calculele hârtiei erau favorabile, în pauza competițională,
conducerea l-a adus antrenor pe Marian Pană, cel care a avut ca
obiectiv promovarea. Alegerea nu s-a dovedit a fi inspirată până la
final, pentru că, chiar și sub influența lui Florin Halagian, Pană
avea să trădeze Mioveniul, exact când le era lumea mai dragă.

4
victorii cu 3-0

Returul a început din nou dezamăgitor, 0-0, acasă, cu Fortuna
Covaci, într-un meci dominat clar de gazde, și în care în minutul
88 Ionescu a ratat un 11m. Mecanismele s-au reglat însă repede și a
venit o serie de 4 victorii consecutive. 3-0 în deplasare la
Silvania, 3-0 la masa verde cu Drobeta, 3-0 acasă cu Rm Vîlcea și
un nou 3-o la masa verde cu Jiul.

Duș rece
cu UTA

Echipa era din nou în cărți, însă UTA a venit l-a Mioveni și a
dat ea 3 goluri Daciei, frângând din nou aripile galben-verzilor,
într-un moment în care echipa era pe val. A urmat apoi încă o
înfrângere la Cluj cu 2-1, după ce Dacia a condus la pauză cu
1-0.

Oficialii Daciei au trecut din nou la birou, pentru noi calcule,
iar acestea spuneau că echipa trebuie să bată tot până la final
pentru a mai promova spera la promovare. Sorții păreau să fie și de
partea Daciei, pentru că, echipele contracandidate, U Cluj, UTA, TG
Mureș și FC Argeș aveau meciuri între ele și Mioveniul putea astfel
profita.

Alte 7
victorii consecutive

Cea mai importantă parte a campionatului pentru Dacia Mioveni a
început în etapa 25 cu o victorie acasă 1-0 cu Turda. Tot cu 1-0
Dacia a învins apoi și la Deva, pentru ca în etapa 27 să
administreze un 2-0 sec, Tg Mureșului la Mioveni. La FC Argeș,
Dacia s-a impus apoi cu 1-0, galben-verzii cîștigând și următoarele
trei partide cu Otopeni 2-0, la Minerul Lupeni 1-0, și cu CFR
Craiova 2-0.

Baia Mare
a spulberat visul

După o serie de 7 victorii consecutive, Dacia era pe locul I în
clasament, dar avea nevoie de 3 puncte și la Baia Mare, pentru că U
Cluj și Tg Mureș începuseră deja să umble la butoane. Meciul de la
Baia Mare a avut o istorie aparte, în același timp jucându-se și FC
Argeș – U Cluj, la Pitești. În fața unei echipe mult mai slabe
valoric, Dacia a condus la pauză cu 1-0, tot în prima repriză mai
trimițând balonul în bară. În partea celaltă era 0-0, și Dacia era
favorită la calificare. După pauză, băimărenii au egalat, iar la
Pitești Argeșul a deschis scorul. În acel moment, arbitrajul de la
Pitești s-a întors împotriva lui FC Argeș, iar arbitrul a dat afară
un alb-violet pe nedrept și apoi a inventat un penalty pentru
clujeni, transformat. În timp ce pe stadionul Dobrin, spectatorii
au intrat pe teren să protesteze, iar arbitrul a fugit cu jucătorii
Clujului la vestiare, la Baia Mare, Dacia a mai ratat o ocazie
imensă și apoi a trimis balonul în transversală, meciul
terminându-se 1-1. La acest scor, era necesară o victorie a
Argeșului la Pitești, care însă, după reluarea partidei nu a mai
venit.

Pană a
plecat imedait la U Cluj

Promovarea era ca și compromisă pentru că în ultimele două
etape, era greu de crezut că Tg Mureș și U Cluj se mai puteau
împiedica în fața unor adversari modești ca Minerul Lupeni, Deva
sau Otopeni. În etapa 33, Dacia a învins acasă cu 3-2 pe Bihor
Oradea, în timp ce Tg Mureș a câștigat în deplasarea de la Deva
asigurându-și un loc de promovare, iar U Cluj și-a aranjat la masa
verde partida cu CS Otopeni. În ultima etapă, Dacia a stat, iar
Clujul a cîștigat lejer la Lupeni, promovând și ea. La două zile
după ce totul s-a terminat, Dacia încheind pe locul 3, antrenorul
Marian Pană care mai avea contract un an și cu care se discutase
deja strategia pentru noul sezon, și-a dat demisia și s-a dus
director tehnic la U Cluj, semn că postul era deja oferit încă de
mult.

DATE
STATISTICE:

PORTARI:
Iulian Mihai Ilie – 29.11.1972 – 26 / 0 – 2340 minute
Octavian Alexandru Popescu – 05.11.1985 – 4 / 0 – 360 minute
Bogdan Ungureanu – 21.09.1987 – 0 / 0 – 0 minute

FUNDAȘI:
Dumitru Moșteanu – 16.10.1980 – 24 / 0 – 1861 minute
Marian Ionuț Miulescu – 19.09.1987 – 18 / 3 – 1428 minute
Claudiu Cojocaru – 09.05.1986 – 0 / 0 – 0 minute
Mihai Olteanu – 14.04.1980 – 28 / 0 – 2520 minute
Bogdan Stoica – 21.04.1981 – 15 / 0 – 1133 minute
Dragoș Constantin Pătru – 28.04.1980 – 9 / 0 – 643 minute
Ilie Nico Baicu – 05.12.1974 – 23 / 2 – 1882 minute
Georgian Marian Roșu – 13.06.1987 – 0 / 0 – 0 minute

MIJLOCAȘI:
Iulian Adrian Vladu – 02.02.1982 – 21 / 3 – 1548 minute
Denis Năuiu – 01.07.1983 – 12 / 0 – 878 minute
Codruț Ștefan Lircă – 11.02.1989 – 7 / 0 – 328 minute
Gabriel Enache – 18.08.1990 – 19 / 5 – 1019 minute
Valentin Coșereanu – 17.07.1991 – 28 / 3 – 2381 minute
Andrei Neagoe – 24.04.1987 – 2 / 0 – 74 minute
Georgian Mormolea – 10.07.1991 – 4 / 0 – 134 minute
Dan Săndulescu – 01.04.1985 – 25 / 2 – 1950 minute
Răzvan Adrian Huzuneanu – 05.10.1985 – 13 / 0 – 417 minute
Dan Nistor – 05.06.1988 – 28 / 4 – 2336 minute
Bogdan Preda – 23.07.1991 – 4 / 0 – 113 minute
Florin Mămăligeanu – 30.04.1991 – 2 / 0 – 75 minute
Ionuț Chirciu – 01.11.1983 – 10 / 1 – 391 minute

ATACANȚI:

Andrei Nilă – 16.08.1985 – 14 / 1 – 579 minute
Laurențiu Claudiu Boroiban – 17.10.1984 – 5 / 1 – 380 minute
Milorad Bukvic – 11.06.1976 – 7 / 0 – 172 minute
Claudiu Ionescu – 18.08.1984 – 12 / 2 – 914 minute
Roberto Ayza Berca – 19.05.1981 – 29 / 8 – 2602 minute
Sebastian Eusebiu Badea – 28.06.1990 – 6 / 0 – 178 minute
Mihai Vintilă – 23.02.1989 – 3 / 0 – 152 minute
Pablo Rodríguez Aracil – 20.07.1985 – 6 / 1 – 386 minute
Eric Anyah Yartey – 19.11.1985 – 10 / 2 – 458 minute

Cel mai bătrân jucător: Iulian Mihai ILIE
(29.11.1972)
Cel mai tânăr jucător (folosit): Valentin
COȘEREANU (17.07.1991)
Cele mai multe minute jucate: Roberto AYZA Berca –
2602 minute
Cea mai mare victorie: 3-0 cu CSM Râmnicu
Vâlcea
Cel mai mare eșec: 0-3 cu UTA
Golgheterul echipei: Roberto AYZA Berca – 8
goluri
Eliminări: 8 (Vladu (2), Miulescu, M. Olteanu,
Baicu, Năuiu, Lircă, Săndulescu)
Nu a marcat în 7 meciuri
Nu a primit gol în 18 meciuri
Jucătorul meciului: 16 nominalizări – Ayza (7),
Cl. Ionescu (4), I. Ilie, D. Nistor (2), Baicu (1)

REZULTATE OBȚINUTE
DE DACIA MIOVENI ÎN SEZONUL PRECEDENT:

Fortuna Covaci 1 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 1 – 1 Silvania Șimleu Silvaniei
Dacia Mioveni 2 – 0 Drobeta-Turnu Severin
CSM Râmnicu Vâlcea 1 – 2 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 0 – 0 Jiul Petroșani
UTA Arad 2 – 0 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 2 – 1 Universitatea Cluj
Arieșul Turda 1 – 2 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 2 – 0 Mureșul Deva
FCM Târgu Mureș 0 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 0 – 1 FC Argeș Pitești
CS Otopeni 1 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 0 – 0 Minerul Lupeni
Gaz Metan Craiova 0 – 0 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 1 – 1 Baia Mare
Bihor Oradea 2 – 4 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 0 – 0 Fortuna Covaci
Silvania Șimleu Silvaniei 0 – 3 Dacia Mioveni
Drobeta-Turnu Severin 0 – 3 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 3 – 0 Râmnicu Vâlcea
Jiul Petroșani 0 – 3 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 0 – 3 UTA Arad
Universitatea Cluj 2 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 1 – 0 Arieșul Turda
Mureșul Deva 0 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 2 – 0 Târgu Mureș
FC Argeș Pitești 0 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 2 – 0 CS Otopeni
Minerul Lupeni 0 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 2 – 0 Gaz Metan Craiova
FC Baia Mare 1 – 1 Dacia Mioveni
Dacia Mioveni 3 – 2 Bihor Oradea

Articol scris de Alin
MARCU

Statistică de Mihai ANDRIEȘ

16 Jul. 2010, 20:36 Anchete
Pe aceeași temă