Retrospectivă : Satelitul Astrei, o echipă de străini

23 Jul. 2011, 11:48 Analize
Retrospectivă**: Satelitul Astrei, o echipă de străini

În mod normal o echipă își face satelit pentru a-și testa
tinerele speranțe și a-și readuce pe linia de plutire jucătorii
care revin după accidentări. În schimb, Astra Giurgiu a ieșit în
evidență prin numărul mare de străini folosiți, 11 în total, fiind
recordmena campionatului în acest sens. În rest nimic altceva de
semnalat, poate doar dependența de Tiago Adan și Marcu, lipsa celor
doi simțindu-se în jocul echipei din retur. Să nu uităm și de
schimbarea de antrenori, după un tur început cu Ursu, continuat cu
Șerbănică până la startul returului când a ajuns secund după
numirea lui Gache ca principal.

Au plimbat ursul trei etape

Primele trei etape ale campionatului au fost groaznice pentru
echipa de la Dunăre, trei eșecuri consecutive punând cruce carierei
lui Emil Ursu pe banca Astrei. Prestația modestă a jucătorilor,
deși au fost în primul unsprezece jucători cu experiență bogată în
Liga a II-a, a dus la trei meciuri consecutive în care s-au primit
câte trei goluri, contraperfomanța fiind greu de digerat de
oficialii echipei. Înlocuitorul său a fost găsit în persoana lui
Imilian Șerbănică, revenit la Giurgiu după mai mulți ani

Schimbare cu noroc

Noul antrenor a schimbat lucrurile la echipă așa că, în
următoarele șase meciuri, giurgiuvenii au adunat patru victorii, un
egal și doar un inevitabil eșec în fața Ceahlăului. Și așa Astra a
urcat de pe 15 pe 8, la patru puncte de locul 4 ocupat de FC
Botoșani.

Meci
nebun la Galați

După un eșec neașteptat la Juventus, dunărenii au învins pe mult
mai bine cotata Delta și au dat palpitații gălățenilor într-un meci
de infarct. Dunărea lui Tănase a condus cu 2-0 și 3-1, dar
brazilianul Tiago Adan a redus din diferență de fiecare dată,
pentru ca Marian Stan să egaleze în minutul 90! Un egal și două
victorii în etapele rămase din tur au lăsat echipa pe locul 7 la
jumătatea campionatului

Un junior de la Barcelona, adus pentru Giurgiu și plecat la
Buzău

Apărut la echipă în postura de director tehnic, Constantin Gache
a fost instalat în cele din urmă ca antrenor principal, iar
Șerbănică exilat ca secund. Iarna a avut și un moment aparte legat
de transferuri. Quimet, fost junior al Barcelonei a venit, a
plăcut, a semnat contractul pe bancă la Berceni în pauza amicalului
cu Chindia, pentru a pleca după câteva zile la Buzău, cel mai
probabil din motive financiare. Că tot vorbim de transferuri,
trebuie spus că giurgiuvenii au pierdut o piesă grea în iarnă prin
plecarea lui Marcu la Urziceni.

Jumătate de retur sub orice critică

În ciuda întăririlor venite de la Ploiești, care i-au inclus pe
Rusu, Țigănașu și Rotaru (absent în primele două runde din cauza
unui roșu luat sub culorile Juventusului), giurgiuvenii au adunat
doar un punct în primele patru meciuri! Astfel echipa a ajuns pe
locul 12(!?), la patru puncte de retrogradare. A urmat succesul cu
Buzăul, care a fost doar un accident, ținând cont că după aceea
Astra Giurgiu a mai scos două puncte din patru meciuri! Noroc cu
jocul rezultatelor care i-a ținut departe de retrogradare. Onoarea
a fost salvată pe final, cu doar un eșec și un egal în șase etape,
restul fiind victorii.

O echipă de străini, nu doar de fotbal

Giurgiuvenii au avut o grămadă de jucători în trecere pe la
echipă, lista avându-i drept vedete pe A. Neagu, Topor și Pușcaș,
fără niciun minut jucat, aceștia fiind urmați de Geană (a jucat
doar 1 minut), Nemțescu (o repriză) și Condrea (o oră), toți trei
având câte un meci bifat, dar și Moroiță integralist în două
meciuri. Însă vedeta absolută rămâne egipteanul Amzy, care a intrat
16 minute în meciul cu Ceahlăul și apoi a plecat din țară!
Că tot vorbim de străini, Astra Giurgiu a deținut recordul absolut
ca număr din sezonul trecut. Cei 11, care ar fi putut alcătui o
echipă, daca era și un portar pe listă au fost: Valdez, Nogo, Amzy,
Mikelini, Oprsal – William, Ben Teekloh, Onyeka – Kakalov, Tiago
Adan, Fatai. Ultimii doi au fost vedetele echipei, cu mențiunea că
Fatai a jucat la Giurgiu doar pentru a-și reveni după o accidentare
de durată suferită la prima echipă. La capitolul revelații pot
intra William și Onyeka, doi puști talentați, dar care au nevoie de
meciuri în picioare pentru a crește

Gache a plecat la Săgeata

Noul sezon se anunță a fi foarte dificil pentru satelitul
prahovenilor, rezultatele din amicale fiind modeste până acum.
Șerbănică a revenit ca principal, după ce Gache a părăsit echipa
pentru a prelua pe Săgeata Năvodari. Damian și Cojenel au plecat și
ei, dar la Callatis acolo unde a fost numit principal Marin Barbu,
fostul tehnician al giurgiuvenilor de acum câteva sezoane. Au venit
și întăriri de la echipa mamă, nume precum V. Dinu I, Lukacs sau
Gafița, dar mai e mult de lucru pentru noul sezon la final căruia
ar trebui ca Astra Ploiești să se mute la Giurgiu pe noul stadion
al orașului.

Statistica Astrei Giurgiu pentru Liga a II-a

Alin Mădălin Dragne – 1989 – 1800 minute – 20 meciuri / 0
goluri
Gabriel Daniel Popa – 1985 – 360 minute – 4 meciuri / 0
goluri
Bogdan Ionuț Miron – 1982 – 270 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Cătălin Grigore**** – 1977 – 90 minute – 1 meci / 0 goluri
Andrei Cătălin Neagu** – 1984 – 0 minute – 0 meciuri / 0
goluri
George Petrișor Gavrilaș** – 1990 – 90 minute – 1 meci / 0
goluri
Eugen Florin Crăciun** – 1986 – 180 minute – 2 meciuri / 0
goluri
Nikola Mikelini** – 1982 – 121 minute – 2 meciuri / 0 goluri
Ștefan Răzvan Odoroabă** – 1981 – 180 minute – 4 meciuri / 1
goluri
Marian Mihai Florea** – 1982 – 168 minute – 2 meciuri / 0
goluri
Bogdan Topor** – 1991 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Adrian Senin** – 1979 – 662 minute – 11 meciuri / 1 goluri
Răzvan Tudor Damian – 1983 – 2309 minute – 26 meciuri / 4
goluri
Lucian Ioan Condrea – 1993 – 60 minute – 1 meci / 0 goluri
Valentin Sandu – 1983 – 1502 minute – 18 meciuri / 0 goluri
Abel Valdez** – 1987 – 461 minute – 7 meciuri / 0 goluri
Salif Nogo**** – 1986 – 26 minute – 1 meci / 0 goluri
Radek Oprsal**** – 1978 – 326 minute – 4 meciuri / 0 goluri
Alexandru Constantin Stan**** – 1989 – 26 minute – 1 meci / 0
goluri
Andrei Moroiță – 1986 – 180 minute – 2 meciuri / 0 goluri
George Sanțmare – 1983 – 1685 minute – 21 meciuri / 2 goluri
Cătălin-Alexandru Gheorghe – 1979 – 2190 minute – 26 meciuri / 2
goluri
Amir Amzy Mohammed Megahed*** – 1983 – 16 minute – 1 meci / 0
goluri
Silviu Constantin – 1986 – 521 minute – 9 meciuri / 0 goluri
Florin Geană – 1988 – 1 minute – 1 meci / 0 goluri
Sorin Mitică Bucă – 1986 – 540 minute – 7 meciuri / 0 goluri
Daniel Ioan Hoprich – 1991 – 341 minute – 7 meciuri / 0
goluri
Silviu Rotaru – 1988 – 307 minute – 7 meciuri / 0 goluri
Cristian Andrei Nemțescu – 1986 – 45 minute – 1 meci / 0
goluri
Ben Teekloh – 1983 – 697 minute – 8 meciuri / 1 goluri
Daniel Ochia – 1981 – 2165 minute – 25 meciuri / 1 goluri
William Douglas De Amorim – 1991 – 1787 minute – 24 meciuri / 4
goluri
Cristian Gabriel Cojenel – 1985 – 1760 minute – 26 meciuri / 0
goluri
Konyeha Godwin Onyeka – 1992 – 48 minute – 2 meciuri / 0
goluri
Alexandru Țigănașu**** – 1990 – 253 minute – 3 meciuri / 0
goluri
Marian Stan – 1991 – 566 minute – 19 meciuri / 1 goluri
Florin Pătrașcu** – 1986 – 50 minute – 1 meci / 0 goluri
Georgian Marcu** – 1988 – 1328 minute – 15 meciuri / 0 goluri
Victoraș Cataramă** – 1989 – 426 minute – 10 meciuri / 3
goluri
Marius Paul Tigoianu**** – 1989 – 668 minute – 8 meciuri / 0
goluri
Petru-Daniel Vădrariu* – 1990 – 90 minute – 1 meci / 0 goluri
Raymond Barna Lukacs** – 1988 – 437 minute – 6 meciuri / 3
goluri
Cătălin Costin** – 1989 – 65 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Georgi Vasilev Kakalov* – 1984 – 45 minute – 1 meci / 0
goluri
Bogdan Gheorghe Rusu**** – 1990 – 459 minute – 6 meciuri / 1
goluri
Bogdan Mihăilă – 1990 – 117 minute – 4 meciuri / 0 goluri
Dorin Eduard Burlacu – 1992 – 470 minute – 10 meciuri / 0
goluri
Daniel Dorel Bănaru – 1982 – 797 minute – 16 meciuri / 2
goluri
Kehinde Abdul Fatai Feyi**** – 1990 – 120 minute – 2 meciuri / 0
goluri
Tiago Adan Fonseca – 1988 – 1907 minute – 23 meciuri / 10
goluri
Andrei Marian Pușcaș – 1989 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri

* – au plecat de la echipă în timpul turului
** – au plecat de la echipă la finalul turului
*** – au plecat de la echipă în timpul returului
**** – revenit la Astra Ploiești în retur

Cel mai bătrân jucător folosit: Cătălin Grigore – 33 de
ani, 4 luni și 10 zile în meciul cu Concordia Chiajna din
10.10.2010
Cel mai tânăr jucător folosit: Lucian Ioan Condrea – 18 ani,
2 luni și 27 zile în meciul cu Dinamo II din 05.03.2011
Au fost căpitani: Ct. Gheorghe (12), Ochia (12), G. Marcu
(5)
Eliminări: William (2)
Omul meciului: Tiago Adan (6), G. Marcu (3), Lukacs (1),
Cataramă (1), Senin (1), Bănaru (1), William (1), Șanțmare (1)


Statistică: Ligile
Inferioare


23 Jul. 2011, 11:48 Analize
Pe aceeași temă