„Decât să plângă mama, preferăm să plângă mamele voastre!”

01 Jan. 2012, 10:47 Analize

În urmă cu o săptămână, a apărut în presă, mai precis în Fanatik, o presupusă stenogramă a întâlnirii informale pe care Viorel Duru a avut-o cu reprezentanții cluburilor angrenate în procesul de licențiere. Redau textul, așa cu a fost preluat de Sport Total FM, iar apoi voi comenta câteva aspecte pe care le consider importante:

Domnilor, până acum a mers după ureche și știți că v-am susținut chiar și când nu erați total în legalitate. De data aceasta, situația este foarte gravă, și decât să plângă mama, adică FRF-ul să primească penalități și poate chiar suspendare, preferăm să plângă mamele voastre. Așa că studiați dosarul de licențiere, puneți-mi întrebări, dar la vară să fiți în ordine dacă vreți să mai jucați fotbal la nivel înalt. Oricum, în viitorii ani, se va ajunge să se ceară infrastructură de nivel european chiar până la divizia C. Nimeni nu scapă!

Aveți prea puține șanse să îi păcăliți pe comisarii europeni care vor veni în inspecție. Ce arătați când vor dori să vadă instalația de încalzire a stadionului? Și costă, nu glumă, câteva sute de mii de euro dacă puneți la socoteală și alte lucrări de modernizare a arenelor! În plus, la fel de gravă este situația de la copii și juniori. UEFA vrea superbază sportivă pentru aceasta, incluzând două terenuri de antrenament de dimensiuni normale, o sală de sport, vestiare, dar și cabinet medical. Și nu luate cu chirie, ci aflate în patrimoniul clubului!

Cei care vor să primească licența nu trebuie să aibă datorii către bugetul de stat, angajați și terți. Va fi jale, pentru că unele grupări au milioane de euro de achitat din urmă, însumând taxe la stat, restanțe la actuali sau foști jucători și antrenori, salarii ale angajaților, etc. Echipele cu datorii vor fi retrogradate direct. Practic, în noiembrie s-a reintrodus prevederea excluderii cluburilor care au datorii către bugetul de stat. Acest paragraf fusese scos în iunie de Comitetul Executiv al FRF, dar a intervenit UEFA. S-a revenit la vechea lege, si acum trebuie plătite toate datoriile către stat aferente plății salariilor angajaților, ca și până acum, din 2003, de când a demarat sistemul de licențiere la Liga I. Dacă trebuie, vom juca Liga I în numai patru echipe! Impozitele către stat ar trebui achitate până la finalul acestui an. Echipele care nu se vor încadra până la data de 31 mai 2012, data la care se încheie procesul de licențiere. Dacă la acea data mai au un singur leu datorie, vor fi trimise în divizia B!

5 echipe de juniori trebuie să aibă fiecare grupare care dorește să primească licența, cei mai mici urmând să fie încadrați la categoria de vârstă sub 10 ani! Cluburile sunt obligate, de asemenea, să se asigure că toți copii legitimați au posibilitatea de a urma și cursurile de la școală”.

Nu am intenția să devin avocatul lui Viorel Duru, dar pasajele marcate cu roșu nu cred că au ieșit din gura directorului de licențiere. În primul rând, fraza de deschidere reprezintă o recunoaștere a faptului că nu a fost respectat un principiu de bază al întregului proces de licențiere și anume tratamentul egal față de toți solicitanții de licență, care nu ar fi putut asigurat dacă s-ar fi „mers după ureche”.

Cel de-al doilea pasaj marcat cu roșu m-a determinat să amân comentarea stenogramei, deoarece în manualul de licențiere nu există obligativitatea de a avea în patrimoniu baza sportivă pentru centrul de copii și juniori, ci doar trebuie făcută dovada că aceasta poate fi folosită pe tot parcursul sezonului. Ce se susține în stenogramă reprezintă o situație ideală, dar în condițiile în care pentru licențiere sunt necesare doar 5 grupe de juniori ar fi aberant să ceri cluburilor să investească milioane de euro într-o bază care ar rămâne practic neutilizată. Dacă în anii ce vor urma se va mări numărul de echipe de juniori de la 5 la minim 12 (de exemplu, Academia Hagi / Viitorul Constanța are, în acest moment, 14 echipe de juniori), atunci da, baza de antrenament se va impune ca necesitate, iar investiția va fi justificabilă.

Al treilea pasaj marcat cu roșu e o glumă. Nu cred că a existat vreodată intenția de a scoate din manual obligativitatea achitării taxelor către bugetul de stat, nici că UEFA a intervenit. Dintr-un motiv extrem de simplu: modificarea votată în CEx nu a fost trimisă forului continental, pentru că, după cum am spus încă din momentul adoptării ei, FRF nu avea competența necesară de a renunța la acel criteriu, el fiind stipulat ca obligatoriu în Manualul de Licențiere al UEFA. Fără îndeplinirea lui solicitantul nu poate sau nu ar trebui să primească licență de club profesionist.

Ultimul pasaj marcat cu roșu cred că e scos din „stenograma” ședinței din urmă cu un an, pentru că dacă, până la data de 31 mai 2012, cluburile nu fac dovada achitării obligațiilor, conform manualului de licențiere, până la ultimul leu nu vor fi trimise direct în Divizia B, ci direct în Liga a 3-a. Obținerea licenței pentru eșalonul secund a devenit obligatorie, în aceleași condiții de fair-play financiar ca și la Liga 1.

Pasajele marcate cu albastru sunt recomandări de care cred că trebuie să se țină seama nu numai în următoarele luni, ci în permanență, iar conducătorii de cluburi trebuie să nu le scape din vedere. Îndeplinirea criteriilor de licențiere nu reprezintă ceva ce poate fi lăsat pentru un alt an, în funcție de posibilități, deoarece acestea se înăspresc continuu. Procesul de licențiere are ca scop îmbunătățirea treptată a condițiilor de desfășurare a activității fotbalistice, la nivel profesionst, astfel că cine nu se conformează, în curând, nu va mai respira aerul din primele trei ligi. Iar citatul din titlu este mai mult decât sugestiv.

articol scris de Florin Alboiu

01 Jan. 2012, 10:47 Analize
Pe aceeași temă