CSM RM. SĂ‚RAT: La omul sărac, nici boii nu trag

26 Dec. 2009, 10:00 Analize
CSM RM. SĂ‚RAT:** La omul sărac, nici boii nu trag

Promovată en-fanfare din seria I a celui de-al treilea eșalon,
formația din Râmnicu Sărat nu a reușit să facă față cerințelor
celui de-al doilea eșalon terminând turul pe ultimul loc. După 20
de ani în al doilea eșalon, CSM-ul s-a lovit și de spinoasa
problemă a lipsei banilor necesari pentru a face față în condiții
competitive provocării Ligii a II-a.

Părăsiți de foarte mulți jucători în această vară, destui luând
calea vecinei Gloria Buzău, râmnicenii au avut în calcul la un
moment dat chiar renunțarea la participarea în al doilea eșalon, ba
mai mult, s-a vorbit la un moment dat de o posibilă fuziune cu
buzoienii, și ei aflați la un pas de colaps din cauza problemelor
financiare. Zvonurile au fost diverse, fiind vehiculat la un moment
dat și un parteneriat cu Unirea Urziceni, dar fără a se concretiza
ceva. În cele din urmă, la începutul lunii august s-au găsit
fondurile necesare participării în cel de-al doilea eșalon.

Ajutor
de la Galați

Lotul a suferit modificări majore, de mare ajutor fiind
împrumutul unui grup de jucători de la satelitul Oțelului Galați:
Schvartz, Miron, Cucu, P. Dragoș. În plus, au apărut și două pete
de culoare, senegalezul Sagna și ghanezul Francis întărind
compartimentul ofensiv al râmnicenilor.

Parteneriat cu LPS
Buzău

De asemenea, s-a încheiat un parteneriat pe trei ani cu LPS
Buzău, perioadă în care buzoienii vor ajuta echipa râmniceană în
campionatele de juniori. În cadrul acestui parteneriat, cei patru
profesori antrenori ai Liceului Sportiv din Buzau, Cătălin Cighir,
Cezar Ionescu, Cristian Lupu și Marius Musceleanu, au fost incluși
în staful tehnic al râmnicenilor, primul din ei chiar ca antrenor
secund al echipei de seniori. Cei mai talentați juniori au fost
cooptați în lotul de seniori al CSM-ului

Covrig
de 90 de minute

Unul din compartimentele cu probleme a fost cel al portarilor.
Entuziasmul râmnicenilor de a fi adus un portar cu experiență
precum fostul jucător al Ceahlăului, veteranul Covrig (32 de ani),
a fost înnăbușit de prestația acestuia din prima rundă. Covrig a
fost inexistent între buturile Olimpiei, atacanții adverși, de la
FCM Bacău, având o misiune ușoară în a marca gol după gol. În
aceste condiții, Covrig a părăsit echipa după doar 90 de minute
jucate în tricoul ei, lăsând un gol neașteptat între buturi. Ca
atare, oficialii clubului s-au mișcat repede și l-au adus la CSM pe
Iulian Budur, fost portar al Săgeții Stejaru în sezonul anterior,
rămas liber de contract.

Intrați în
„comă”

Ce a urmat după prima etapă a fost un coșmar total. Râmnicenii
au încasat lovitură după lovitură, impactul cu Liga a II-a fiind
mai dur decât se așteptau. Golurile au curs în poarta apărată pe
rând de nefericiții Toader și Budur, ba mai mult, după meciul cu
Breaza, râmnicenii au rămas temporar și fără cel din urmă, eliminat
pentru un henț în afara careului.

Gura
de oxigen numită Giurgiu

Prima rază de lumină avea să vină la aproape două luni de la
startul sezonului. Mai întâi, râmnicenii au marcat primul gol al
lor în Liga a II-a, într-un usturător 1-4 cu vecinii de la Gloria
Buzău și apoi a venit prima victorie a sezonului. Căpitanul Tîrîlă
(foto) a marcat singurul gol al partidei cu Dunărea Giurgiu,
aducând bucuria în tabăra râmnicenilor.

Cucu,
dublu impact

De parcă problemele de lot nu erau îndeajuns, unul din tinerii
veniți de la Oțelul a reușit o contraperformanță greu de uitat.
Eliminat pentru două galbene în meciul cu Breaza, Sorin Cucu a
recidivat în al doilea meci de la revenirea sa, fiind eliminat din
nou pentru două galbene în partida cu Chiajna. Singura veste bună a
acestor etape a fost debutul lui Andrei Croitoru, care la nici 16
ani a devenit cel mai tânăr jucător al Olimpiei în acest sezon și
poate chiar din istoria clubului.

CSM vs
stadionul Olimpia = 0-3

Proverbul „La omul sărac, nici boii nu trag” pare a fi imaginea
vie a ceea ce s-a întâplat cu gruparea râmniceană în acest tur.
Meciul cu FC Snagov a adus un mare scandal. Cu aproape o oră
înainte de startul meciului, oaspeții au contestat
dimensiunile porților de pe stadionul din Rm. Sărat
.
Măsurătoarea oficială a arătat că aveau dreptate: 5-6 centimetri în
minus la o poartă, alți 10 la cealaltă și gazdele au avut la
dispoziție 30 de minute pentru a remedia problema. Deși au făcut
toate eforturile pentru a rezolva problema,
râmnicenii nu au reușit să termine în timp util
, astfel că
ilfovenii au câștigat meciul la masa verde. Ironia face ca la
finalul turului, Liga2.ro să facă o serie de măsurători ale
porților din al doilea eșalon, iar Snagovul
să fie una dintre echipele cu probleme
.

Sport(ul) sângeros și
demiterea lui Șumudică

Parcă pentru a întregi dezastrul, a venit deplasarea în Regie,
unde echipa lui Mișu Ciobanu a realizat recordul negativ al
campionatului, fiind călcată în picioare de Sportul cu un
neverosimil 8-0. Nefericitul Budur a luat gol după gol și cu greu
va uita acest meci. Și cum de la agonie la extaz e un singur pas,
etapa următoare a adus unul din șocurile turului, în speță victoria
cu 1-0 în fața Farului Constanța. Fără vreo intenție de a pune în
umbră evoluția foarte bună a râmnicenilor, a fost un meci ciudat,
destul voci vehiculând ideea că marinarii nu s-au omorât cu firea
pentru a forța demiterea/demisia lui Marius Șumudică.

Final
cu juniori

Imaginea sumbră a situației de la Rm. Sărat a fost întregită de
finalul de tur în care Mihai Ciobanu s-a văzut nevoit să apeleze la
foarte mulți juniori atât din cauza suspendărilor, cât mai ales din
cauz accidentărilor numeroase. Astfel, au apărut nume precum
Ioniță, Meiroșu sau Pârvu care nici nu figurau în lotul de la
începutul campionatului. Rezultatele obținute cu acești copii nu au
fost rele, cele două egaluri nule cu Cetatea și Dinamo II stând
drept mărturie a efortului depus de aceștia.
Pauza de iarnă a venit la timp pentru gruparea din Râmnicu Sărat
pentru a mai trage o gură de oxigen. Returul se anunță a fi
infernal pentru elevii lui Mihai Ciobanu, Liga a II-a părând a fi o
pălărie prea mare. În aceste condiții, râmnicenii pot spera măcar
la obținerea a cât mai multe puncte în vederea evitării unei
penalizări cât mai mari în sezonul viitor din cauza neîndeplinirii
baremului minim.

STATISTICA TURULUI
DE CAMPIONAT

Portari
Ionuț Lucian Covrig – 03.05.1977 – 90 – 1/0 (plecat de la
echipă)
Iulian Budur – 10.02.1983 – 894 – 10/0
Costel Toader – 29.07.1986 – 450 – 5/0
Răzvan Alecu – 18.02.1989 – 0 – 0/0
Cosmin Mugurel Ilie – junior – 0 – 0/0

Fundași
Sorin Daniel Cucu – 17.06.1990 – 582 – 7/0
Marian Nejneru – 25.04.1984 – 450 – 5/0
Ionuț Vișan – 11.08.1991 – 292 – 8/0
Florin Cristian Răpițeanu – 26.03.1992 – 0 – 0/0
Viorel Sorin Anton – 21.01.1991 – 798 – 15/0
Costin Pușcă – 24.09.1984 – 1440 – 16/0
Marian Bogdan Scarlat – 01.05.1988 – 616 – 7/0
Marius Tîrîlă (cpt.) – 14.01.1984 – 1170 – 13/1
Cătălin Pârâială – junior – 0 – 0/0
Remus Eugen Cristofan – 20.05.1985 – 990 – 11/0
Ștefăniță Alexandru Banu – 06.04.1989 – 126 – 3/0

Mijlocași
Sorin Mihai Drăgan – 17.07.1984 – 1078 – 15/1
Silviu Ionuț Boacă – 16.01.1992 – 29 – 1/0
Cosmin Ionuț Miron – 07.02.1990 – 1251 – 15/0
Andrei Schvartz – 05.07.1989 – 1323 – 16/0
Valentin Ștefan Toma – 11.11.1986 – 44 – 2/0
Andrei Croitoru – 17.02.1994 – 9 – 1/0
Mihai Rențea – 13.05.1988 – 137 – 4/1
Mădălin Pușcă – 24.09.1984 – 660 – 9/0
Valentin Meiroșu – junior – 33 – 3/0
Dragoș Pârvu – junior – 1 – 1/0

Atacanți
Alin Nica – 18.12.1987 – 543 – 12/0
Bogdan Ungureanu – 04.09.1987 – 508 – 7/0
Petrică Daniel Dragoș – 19.01.1989 – 1022 – 16/0
Francis Agbleta – 12.09.1988 – 260 – 6/0
Christian Sagna – 09.11.1982 – 685 – 9/0
Cosmin Ioniță – junior – 333 – 5/0
Andrei Furdui – junior – 0 – 0/0

CIFRELE ECHIPEI CSM
OLIMPIA RM. SĂ‚RAT

Cel mai bătrân jucător: Ionuț Lucian Covrig – 32
de ani, 3 luni și 13 zile (et.1)
Cel mai tânăr jucător:
Andrei Croitoru – 15 ani, 8 luni și
8 de zile (et.11)
Cele mai multe minute jucate:
Costin Pușcă – 1440 minute
(singurul integralist)
Cea mai mare victorie:
1-0, cu Dunărea Giurgiu și
Farul
Cel mai mare eșec:
0-8, cu Sportul
Golgheterii echipei:
Marius Tîrîlă, Mihai Rențea și Sorin
Mihai Drăgan – 1 gol
Cele mai multe goluri din penalty:

Eliminări:
3 (Cucu 2, Budur)
Nu a marcat în 14 meciuri
Nu a primit gol în 6 meciuri
Jucătorul meciului:
2 nominalizări – Tîrîlă, S. Drăgan
(câte 1)

Articol și statistică de
Mihai ANDRIEȘ

26 Dec. 2009, 10:00 Analize
Pe aceeași temă