Cifrele etapei 7

08 Oct. 2011, 10:30 Cifrele etapei
Cifrele** etapei 7

După fiecare rundă, vom pune pe tablă cifrele etapei și vă vom prezenta cele mai interesante cifre ale etapei respective sub forma a 7 numere.

Dar să trecem la cifre:

2 goluri a reușit Bogdan Bucurică (foto, în dreapta) în primul său meci ca titular la Unirea în acest sezon. Este o premieră pentru el, fiind prima dublă din toată cariera sa de jucător. Ultima reușită a lui Bucurică data din Liga I, într-un meci cu Ceahlăul disputat pe 10 aprilie 2010.

17 ani, 8 luni și 4 zile a avut Alin Roman în ziua în care reușit dubla cu FC Olt. Cu acest prilej, juniorul împrumutat de maramureșeni de la Banatul Timișoara a stabilit recordul de vârstă al sezonului, fiind cel mai tânăr marcator din Liga a II-a! Recordul anterior îi aparținea lui Raphael Stanciu care a marcat în meciul cu Otopeni, la vârsta de 18 ani, 2 luni și 14 zile

3 victorii consecutive la un gol diferență a adunat Mureșul Deva după această etapă. Însă nu este un record, vechea performanță fiind de 4 succesuri unul după altul, toate cu 1-0! Între 20 octombrie și 3 noiembrie 2007, devenii le învingeau pe rând cu același scor pe Corvinul 2005 Hunedoara, Liberty Salonta, Drobeta Turnu Severin și CSM Reșița

2 echipe au trecut pe primul loc, fiecare în seria ei, după ce au terminat meciul în superioritate numerică! Viitorul Constanța a beneficiat de eliminarea lui Huzuneanu (Callatis), în timp ce Gloria Bistrița de cea a lui Sardescu (Juventus)

1 penalty ratat și câte un gol marcat de fiecare echipă este statistica inedită a meciului Victoria Brănești – Dinamo II. Gazdele au fost primele la ambele capitole, Ispir ratând de la punctul cu var pentru ca apoi să marcheze Marincău. La Dinamo II, Păun s-a ocupat de ambele elemente, el restabilind egalitatea de fiecare dată

2 ani, 4 luni și 25 de zile au trecut de la ultima victorie a giurgiuvenilor la mai mult de 3 goluri diferență. Se întâmpla pe 6 mai 2009, atunci când Dunărea Giurgiu spulbera cu 5-0 pe Luceafărul Lotus, prin dublele lui Bănaru și Ștefan Iordache plus reușita lui Ciocârlan

3 victorii consecutive a adunat FCM Bacău în acest moment, după un start care a însemnat un egal și trei eșecuri consecutive. Demn de remarcat că ultima serie de 3 meciuri câștigate la rând în Liga a II-a a fost înregistrată de băcăuani spre finalul sezonului în care retrogradau în al treilea eșalon. Atunci însă una din victorii a fost la masa verde (cu Cetatea), celelalte două fiind pe teren (2-0 cu Dinamo și Săgeata).



ABÁC, abace, s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate) și care este folosit la efectuarea unor calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.

Statistică de Mihai Andrieș


08 Oct. 2011, 10:30 Cifrele etapei
Pe aceeași temă