Cifrele etapei 5

Mihai Andries 06 Oct. 2012, 09:00 Cifrele etapei
Cifrele** etapei 5

După fiecare rundă, vom pune pe tablă cifrele etapei și vă vom prezenta cele mai interesante cifre ale etapei respective sub forma a 7 numere.

Dar să trecem la cifre:

19 victorii consecutive pe teren propriu, incluzând meciurile din sezonul trecut al Ligii a III-a, a fost recordul Coronei Brașov (foto) întrerupt cu egalul nul în fața celor de la ACS Poli.

360 de minute de invincibilitate a adunat Paul Botaș de la Damila Măciuca, echipa vâlceană fiind singura fără gol primit din primele două eșaloane!.

1 echipă a reușit în acest sezon să marcheze de trei ori consecutiv pentru a câștiga un meci după ce a fost condusă cu 2-0. Este vorba de Săgeata în meciul cu Brăila. Aceeași echipă a reușit și contraperformanță de a fi egalată după ce a condus cu 4-1!

2 echipe au procentaj de 100% după această rundă, liderii celor două serii, Sportul și Damila. Singura diferență dintre cele două echipe este numărul de meciuri disputat, 5 în dreptul Sportul, față de 4 ale Damilei.

403 minute le-au trebuit celor de la Dinamo II pentru a înscrie primul lor gol din acest sezon. Minutul 43 al celui de-al cincilea meci din actuala ediție de campionat a consemnat reușita lui Andrei Cristea!

2 penalty-uri prin henț a comis Diarra în meciul Damila – FC Bihor, ambele fiind transformate de Albert Voinea!

10 luni și 10 zile au trecut de la ultimul eșec la mai mult de trei goluri diferență suferit de FC Bihor! Ultima corecție de acest gen suferită de orădeni a fost un 1-5 cu Alro Slatina, tot în deplasare, ca și acum cu Damila.


ABÁC, abace, s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate) și care este folosit la efectuarea unor calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.

Statistică de Mihai Andrieș
Foto Marius ANGHEL

Mihai Andries 06 Oct. 2012, 09:00 Cifrele etapei
Pe aceeași temă