Cifrele etapei 19

Mihai Andries 02 Apr. 2011, 09:57 Cifrele etapei

După fiecare rundă, vom pune pe tablă cifrele etapei și vă vom
prezenta cele mai interesante cifre ale etapei respective sub forma
a 7 numere.

Dar să trecem la cifre:

4 ani, 4
luni și 8 zile au trecut de la ultimul succes în Liga a II-a al
celor de la CF Brăila (foto). Succesul cu 3-0 în fața satelitului
Stelei reprezintă și prima victorie în actualul sezon, 19 etape
fiind necesare pentru a bifa în clasamentul general cifra 1 în
dreptul victoriilor.

252 de
săptămâni au trecut de când FC Bihor a fost ultima dată pe locul 1
în seria a II-a. Orădenii au fost ultima dată pe locul 1 pe 27 mai
2006, dar pe finalul acelui sezon au ratat promovarea la baraj. FC
Bihor a mai fost în acest sezon numai de două ori pe un loc de
promovare – după etapele 9 și 18, pe poziția secundă.

4
portari a folosit Dinamo II în cele patru etape disputate până acum
din acest retur. Pe rând, Dolha, Ciucă, Naumovski și Bălgrădean au
stat între buturile satelitului, cel mai șifonat ieșind ultimul, cu
trei goluri primite duminica trecută de la Chiajna.

1 dublă
pentru fiecare echipă ilfoveană a fost înregistrată pe tabelele de
marcaj din etapa a XIX-a a seriei I. Este un eveniment în premieră
în această ediție a Ligii a II-a ca toate echipele limitrofe
Capitalei să contabilizeze o astfel de reușită pe tabelă,
perfomerii fiind Diniță (Chiajna), V. Dinu II (Snagov) și G. Ghiță
(Otopeni).

168 de
zile a durat pasa proastă a celor de la ACU Arad, interval în care
nu au reușit nicio victorie pe teren indiferent că au jucat acasă
sau în deplasare. Ultimul succes data din 9 octombrie anul trecut,
atunci când arădenii învingeau cu 3-2 pe Unirea Alba Iulia prin
dubla lui Bundea și golul lui Gheju. Bundea a contribuit și la
succesul de acum, din etapa a XIX-a, ca și la ultima victorie
marcând un gol din penalty.

7
meciuri consecutive fără gol primit pe teren propriu este un nou
record al grupării Ceahlăul Piatra Neamț. Ultimul meci în care
nemțenii au primit gol acasă a fost cel din 14 septembrie anul
trecut, atunci când Ceahlăul spulbera cu 5-2 pe Delta Tulcea

18
săptămâni a avut nevoie Cristi Dulca pentru a obține un nou succes
pe banca Deltei Tulcea. De la victoria la Snagov din 13 noiembrie
anul trecut, tehnicianul tulcenilor nu reușise să obțină decât un
egal și patru înfrângeri și un golaveraj 6-8


ABÁC, abace,
s.n
. 1. Instrument
alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile
(colorate) și care este folosit la efectuarea unor calcule
aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată
a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.

Statistică de Mihai
Andrieș

Foto de Florin Alboiu

Mihai Andries 02 Apr. 2011, 09:57 Cifrele etapei
Pe aceeași temă