După fiecare rundă, vom pune pe tablă cifrele etapei și vă vom prezenta cele mai interesante cifre ale etapei respective sub forma a 7 numere.
Dar să trecem la cifre:
35 de meciuri consecutive fără înfrângere pe teren propriu în Liga a II-a are acum CS Otopeni după egalul în fața Săgeții Năvodari. Ultimul eșec suferit pe arena din Otopeni datează din 26 aprilie 2008, un 1-4 cu Inter Gaz. Statistic vorbind, Otopeniul mai are încă 11 eșecuri „acasă”, în sezonul 2008-2009, dar atunci juca în Liga I la Ploiești, pe stadionul „9 Mai”
1 victorie și 2 egaluri au reușit nou-promovatele în prima etapă. FC Olt a produs șocul rundei prin victoria în fața celor de la Alro. În schimb, Chindia și FCM Bacău au reușit doar egaluri cu Gloria Bistrița și Farul. Callatis, Luceafărul și FC Maramureș au pierdut pe linie, toate pe teren propriuu
2 ediții consecutive de campionat a debutat Dinamo II în prima etapă cu trei goluri marcate. Dacă anul acesta victima s-a numit CSMS Iași, anul trecut a fost vorba de Astra Giurgiu, învinsă cu 3-0
3 sezoane la rând, în prima etapă a seriei a II-a a existat un meci încheiat cu 0-0! Anul acesta a fost UTA – Juventus, sezonul trecut a fost Voința Sibiu – Mioveni, iar acum două ediții a fost Silvania – Drobeta
5 ediții consecutive, liderul primei runde în seria I a marcat de cel puțin patru ori în poarta adversă. Viitorul (4 – 2011), FC Botoșani (5 – 2010), FCM Bacău (4 – 2009), Delta (5 – 2008), Concordia (4 – 2007)
3 sezoane au trecut de la ultimul campionat în care au evoluat două echipe orădene în aceeași serie. Și atunci, ca și acum, niciuna din echipe nu a câștigat meciul din runda inaugurală. Liberty a făcut 1-1 cu Deva, iar FC Bihor a pierdut 0-3 cu Alba Iulia.
8 luni și 16 zile au trecut de la ultimul meci câștigat pe teren în deplasare de FC Argeș. Se întâmpla pe 4 decembrie 2010, în meciul cu Unirea Alba Iulia, scor 2-1 pentru argeșeni
ABÃC, abace, s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate) și care este folosit la efectuarea unor calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.