Adevăratul „Gulliver”

A început fotbalul cu dreptul, la doar 8 ani, atunci când bătea mingea pe străzile Hunedoarei. Era greu să nu îl remarci pe Andrei Cobliș. Pe lângă entuziasm, puștiul de atunci avea o statură impunătoare, astfel că nu a existat niciodată vreo dezbatare pe tema postului pe care urma să-l ocupe în echipa locală. Pe măsură ce timpul trecea, copilul se transforma în adolescent, sportivul în portar de perspectivă și, de la meci la meci, poarta părea mai mică atunci când Andrei apărea între buturile ei. „Eu de mic sunt mare”, glumește în prezent acesta. Are 2.02 metri, astfel că îi guști ironia, sigur fiind că a văzut lumea de sus aproape dintotdeauna. Si mai sigur ești de faptul că trebuie să fi existat la un moment dat vreun prieten care să-l fi făcut să se simtă mic din cauza înălțimii atipice.

Hop și ești jos

La 19 ani, Andrei semna cu Poli Timișoara. Făcea pasul către fotbalul mare. A fost momentul când și-a dat cu stângu-n dreptu’. În ciuda talentului și a relației bune pe care o avea cu Pantilimon, titularul incontestabil al echipei, băiatul transformat acum în bărbat s-a pierdut ușor între măriri de salariu, laude și prieteni cu termen de expirare: „Primeam de 20 de ori mai mulți bani. 20! Începusem să nu mă mai antrenez atât de serios, simțeam că nu trag de mine suficient”. S-a vorbit la vremea respectivă și de probleme de comportament, dar fiecare dintre părți a venit cu propria variantă: „Când simțeam că mi se face o nedreptate, o spuneam. Era sinceritatea tipică unui om care nu fusese obișnuit să mai plece și capul, chiar dacă nu are dreptate”, explică acesta.

Luate ca un întreg, toate au condus către împrumutul la satelitul din liga a III-a. Apoi, la «satelitul satelitului», în a IV-a. Subit, portarul care fusese trecut pe foaia de joc într-o partidă de Champions League, prezenta premize pentru o stingere rapidă în eșaloanele inferioare.

Ultimul tren în vară

„Când s-au dus banii, a revenit mintea la loc”, recunoaște acum Andrei. A început să petreacă din ce în ce mai mult timp singur, să tragă tare la antrenamente și să spere că fotbalul nu și-a închis definitiv porțile pentru el. Ciudat, dar regretul cel mai mare nu venea dintr-un posibil eșec professional: „Nu mi-am ajutat mama cu bani atunci când am avut posibilitatea să fac asta. Nu i-am oferit înapoi sprijinul de care m-am bucurat de fiecare dată din partea ei. Asta aș schimba mai mult decât orice”. E sincer. Și, la cei 2.02 metri ai săi, Andrei se face mic în scaun atunci când vorbește de asta. Fața i se luminează atunci când e întrebat de interesul lui Dinamo și al Vasluiului pentru el. Îți place să crezi că un factor îl are și revanșa în fața celei care l-a crescut singură de la un an și patru luni: „Am auzit că m-ar vrea, dar până nu văd eu oferta cu ochii mei, nu cred. Mi-aș dori enorm. Practic, în vară e ultimul tren pentru mine. Fie devin portar din vară, fie mă reorientez”, completează Andrei.

Dacă va ajunge în Liga I, acesta s-ar alătura lui Bornescu și Tătărușanu, portari care au crescut la Juventus București și care acum se numără printre cei mai bine cotați goalkeeperi din țară: „Mi s-a oferit o șansă nesperată aici. Am muncit enorm pentru ea, dar e nevoie în viață să ai și oameni care să îți dea încredere. Acum puțin timp am aflat că și Tătărușanu a plecat de aici. E unul dintre cei mai buni portari din România”, spune Andrei. Îi trece rapid în revistă pe Beto și pe Buffon drept favoriții săi. Iar cum primul a părăsit echipa clujeană la finalul sezonului trecut, în peisaj apare Felgueiras, semn că Andrei are gânduri mari pentru viitorul său. Încheie spunând că nu a vizitat niciodată Centrul Vechi al Bucureștiului. Te întrebi dacă e lipsa curiozității sau teama de a nu-și da din nou cu stângu-n dreptu’ atunci când e aproape de Liga I. Cel puțin din vorbe. Cert e că a făcut o jumătate de pas în direcția potrivită. Dinamo, Vaslui sau o altă echipă pot să întregească gestul.

Articol scris de Sorina Oprițescu