Trei jucători de la Prahova Tomșani au trăit coșmarul vieții lor: au petrecut 45 de ore în tren, fapt incredibil pentru o țară din Uniunea Europeană, unde, dezăpezirea unui tren sau, măcar, scoaterea oamenilor blocați în troienele de zăpadă, reprezintă o filozofie! În timp ce responsabilii din CFR și autoritățile competente dădeau interviuri pe la televizor, jucătorii și restul călătorilor au îndurat momente de groază, unii dintre ei petrecând aproape 2 zile în vagoanele trenurilor înzăpezite!
Cei trei jucătorii împrumutați de Prahova Tomșani de la Galați, care și locuiesc în aceeastă zonă, fundașii Agache și Petean, plus mijlocașul Răzvan Ochiroșii ar fi trebuit să plece, marți dimineață, în Antalya, alături de echipa lor. Astfel, luni, la 6,40, au luat trenul din Galați. Pentru a ajunge la Ploiești, unde urmau să facă joncțiunea cu colegii lor de la Moreni, lucru care nu s-a mai întâmplat. Trenul în care se afla cei trei a rămas înzăpezit în zona CA Rosetti, din județul Buzău, după prânz, ironia sorții făcând ca, la câteva ore, colegii lor de club, de la Oțelul – 9 la număr, să ajungă și ei în aceeași situație.
S-au întâlnit în câmp cu colegii de la Oțelul
Practic, trenul în care se aflau cei de la Tomșani a rămas înzăpezit, fiind urmat apoi de cel cu care jucătorii Oțelului sperau să ajungă la București, pentru a pleca în Spania. Desigur, să ne întrebăm de ce, știindu-se că era, deja, un tren înzăpezit, au mai plecat și altele, pe aceeași rută, ține de „mecanica fină”, pe care logica unora din „sistem”, nu o înțeleg…
Când călătorii din cele două trenuri „blocate” s-au întâlnit, a urmat un nou coșmar, garnitura fiind „plimbată” pe câmp spre Făurei, apoi spre Brăila, după care, înzăpezită fiind, din nou, a revenit la Făurei, unde pasagerii au fost „împărțiți” în două grupuri: fotbaliștii, mai privilegiați, au fost cazați la spital, restul călătorilor, într-o școală din Făurei! Asta se întâmpla în noaptea de marți, spre miercuri, după ora 00,00, când s-a ajuns cu tancul la tren!
Nu uitați: „traseul” începuse luni la 6,40 și se făcuse, deja… miercuri, când jucătorii au fost „debarcați” în Făurei, gară pe unde au trecut de trei ori: spre Buzău, înapoi spre Brăila și, din nou, întorși tot acolo!.
Probleme și pentru restul jucătorilor plecați deja spre Turcia
Răzvan Ochiroșii a povestit, marți seară, pățania sa: „Eu sunt plecat de la ora 6:40, luni dimineața, după care am stat la Brăila până la 8 seara, când m-am întâlnit cu fotbaliștii Oțelului. Am aproape 40 de ore de când sunt în tren. Au început să oprească în toate vagoanele căldura, a mai rămas unul singur încălzit. Nu mai avem apă sau mâncare, iar printre noi sunt mulți bătrâni și o femeie gravidă. La un moment dat, o ușă nu se mai închidea și am luat lopețile, eu și câțiva colegi de la Prahova Tomșani, și am făcut ca ușa să se închidă ca să nu mai intre frigul în vagon. Nimeni nu ne spune nimic. Am sunat la Salvare, după care am fost redirecționați și ni s-a închis telefonul în nas”. Președintele clubului din Tomșani, Virgil Munteanu spune că: „este incredibil cum un tren cu sute de oameni stă două zile pe câmp! Nu vă spun câte telefoane am dat, degeaba, nimeni nu a avut vreo soluție pentru a scoate lumea de acolo. Până la urmă, bine că au ajuns în Făurei, deși, nu înțeleg de ce nu au rămas acolo de prima dată, măcar aveau unde se odihni, un ceai, ceva de mâncare și erau mai în siguranță. Este incredibilă această situație”.
Oficialul echipei spune că nu a avut liniște nici cu ceilalți jucători, plecați spre Antalya. „Am călătorit cu Rapid în avion și am avut aceleași probleme ca ei. Pentru că s-a întârziat 2 ore decolarea în România, s-a pierdut cursa de Antalya, de prânz, s-a mai stat vreo 6 ore prin aeroport prin Istanbul și s-a ajuns în Antalya noaptea, după 18 ore prin aeroporturi și avioane”. În Turcia, au ajuns 17 jucători: A. Vlad, Campar, Bilia, Al. Gheorghe, Lukic, Guță, Voinea, Ungureanu, Liuba, Crosman, Matjevic, C. Munteanu, Vișan, Borbely, Răuță, Roman, B Dinu.
Articol scris de Marian DIMA