Marius Baciu, vorbește despre fotbalul românesc, Steaua și
cariera lui de antrenor. Ultimul căpitan al Stelei înainte de
venirea lui Becali, dar și primul din această „eră” are acum
propria școală de fotbal, a antrenat la Pandurii, Voința Sibiu,
Unirea Alba Iulia și Șimleu Silvania și speră ca într-o zi să
antreneze Steaua, echipă cu care a câștigat trei titluri de
campion.
– Domnule Baciu, ați mai avut oferte de a reveni în fotbal
după desființarea echipei Șimleul Silvania, unde erați
antrenor?
– Am avut oferte de la mai multe formații din liga a doua, în
special din seria I, dar am preferat să iau o pauză până în vară.
În acest moment mă ocup de școala mea de fotbal, dar sunt deschis
la discuții cu oricine vine cu un proiect serios. Îmi place mult să
antrenez, mă implic mult și îmi doresc să continui pe acest
drum.
– Care este situația în acest moment la școala
dumneavoastră de fotbal?
– Avem mulți copii talentați, care promit. Cea mai mare
generație este cea de ’98, cu copii care au început aici. Din
păcate, nu prea există sprijin, dar oricum, cam tot ce am câștigat
din fotbal am investit tot în acest domeniu. Perioada din Franța
m-a ajutat mult, am jucat la Lille, echipă cu un centru de juniori
foarte bun și am văzut cum se lucrează acolo. Totul este
monitorizat foarte atent, jucătorii aveau masa asigurată la
stadion, mâncarea fiind pregătită de un nutriționist. În plus, nu
îi bagă seara în cantonament. De ce să ții un jucător închis când
el s-ar simți mai bine dacă ar ieși, de exemplu, în oraș cu
prietenii sau prietena?
– Totuși, în ultima perioadă au fost multe scandaluri cu
privire la viața extrasportivă a fotbaliștilor…
– Da, din păcate unii preferă lumea mondenă în locul
fotbalului. E important ca totul să fie făcut cu o limită,
jucătorul să știe ce e mai bine pentru el și să se comporte
profesionist. Aceste lucruri se învață încă de la grupele de
juniori.
– Dumneavoastră ați fost căpitan la Steaua într-o perioadă
în care echipele din București dominau clar campionatul, acum sunt
trei echipe din provincie pe podium, ce s-a schimbat de
atunci?
– Da, în acea perioadă am câștigat trei titluri, a fost o
perioadă foarte frumoasă. Diferența e că atunci jucătorii buni se
adunau la Steaua, Dinamo și Rapid. Acum s-a investit mult și la
celelalte echipe, s-au adus și jucători strâini și asta se simte.
Din păcate, este afectată echipa națională, deoarece străinii iau
locul unor jucători de perspectivă din România.
Laude
pentru Becali
– Ce părere aveți despre situația de la Steaua? S-au
schimbat mulți antrenori iar unii îl consideră pe Gigi Becali
vinovat că Steaua traversează o perioadă mai
dificilă…
– Jucam încă la Steaua când a ajuns domnul Becali în Ghencea,
deci am apucat să îl cunosc. E un om pătimaș și foarte ambițios,
iar dacă ai rezultate bune își dă și cămașa de pe el pentru tine.
Poate va găsi formula câștigătoare. Cu el e foarte important să
știi cum să lucrezi, cele mai bune exemple fiind Olăroiu sau
Pițurcă. Cu nea Piți am lucrat șapte ani, e un om și un antrenor
deosebit.
– Ce soluții ați propune pentru Steaua?
– Nu sunt eu în măsură să propun soluții, dar organizarea
clubului e foarte importantă, de la echipa mare până la grupele de
juniori. Când eram eu la Steaua, echipa era foarte bine organizată.
Nu spun că nu ar fi și acum. Cât am jucat în Franța am remarcat
organizarea extraordinară de acolo. Cei de la Lille aveau școli de
fotbal în Senegal și Camerun, iar cei mai buni de acolo erau
chemați în Franța. Promovează tineri, un an au probleme, dar apoi
luptă la cupele europene și scot 30 milioane din vânzarea de
jucători.
– Steaua a schimbat în ultima vreme antrenori pe bandă
rulantă, v-ați dori să antrenați acolo?
– Poate la un moment dat va veni și rândul meu, m-aș duce pe
jos la Steaua dacă aș fi solicitat să ajut cu ceva.
– Ați jucat și la Oțelul Galați, echipă implicată în lupta
la titlu. Ce părere aveți despre această echipă și pe cine vedeți
favorită la câștigarea campionatului?
– La Galați este domnul Stan, pe care îl consider unul din cei
mai buni conducători de club din România. În acest moment, Oțelul
este favorită la titlu, apoi Timișoara, echipă la care s-a investit
mult și Vasluiul, unde s-au făcut de asemenea investiții mari și
există multă seriozitate. Orice greșeală va conta în acest final de
campionat, e greu să joci pentru un obiectiv, dar la presiune se
vede calitatea jucătorilor, concentrarea va face
diferența.
„Sibiu,
Petrolul, Bihor și Mioveni se bat la
promovare”
– În Liga a 2-a, Voința Sibiu este implicată acum în lupta
pentru Liga I. Dumneavoastră ați promovat sezonul trecut echipa în
eșalonul secund. Ce credeți despre această echipă?
– Când am promovat a fost o provocare pentru mine, erau ambiții
mari, dar bani puțini. Eram convins că echipa se poate clasa în
primele locuri, cu condiția să se mai aducă niște jucători. Din
păcate, ambiția mea foarte mare de a obține performanță a dus la
discuții urâte cu președintele echipei. Domnul Pelici a adus niște
fotbaliști și Sibiul are șanse mari la promovare. Lupta se va da
între Sibiu, Petrolul, Bihor și Mioveni.
– Ați antrenat Unirea Alba Iulia la începutul sezonului,
acum e o echipă ce se află în zona retrogradării…
– Da, când am antrenat acolo echipa se afla în zona podiumului,
cu șanse la promovare. Îmi pare foarte rău pentru Alba, dar din
păcate atunci nu se mai putea continua acolo. Un jucător trebuie să
aibă liniștea minimă pentru a da randament maxim. Domnul Lupu își
dorește mult performanță, dar probabil că nu are sprijin. E un om
ambițios cu care mi-a plăcut să lucrez, dar are și cârcotași în
jurul lui, poate nu ar trebui să aplece urechea la tot ce spun
aceștia. Totuși, mi-ar plăcea să mai colaborez cu el în viitor, la
Alba sau la altă echipă. Vă spun sincer, am plâns când am plecat de
acolo, am pus mult suflet.
– Deci din vară vă vedem din nou pe bancă?
– Dacă vor fi oferte serioase, voi fi bucuros să discut. Îmi
place ceea ce fac, mă preocupă și îmi doresc mult să antrenez, dar
nu voi merge la o echipă doar pentru a antrena, îmi doresc un
proiect serios. Până atunci, le urez celor de la Sibiu să promoveze
și celor de la Pandurii și Alba Iulia să evite
retrogradarea.
Articol scris de Mihai
Cinpoeru