Zimmermann nu crede că meciul cu FC Caransebeș e derby: „Trei puncte, atât vrem de la acest meci”

Marius ANGHEL 20 Mar. 2015, 18:53 Seria 2
Zimmermann nu crede că meciul cu FC Caransebeș e derby:**

Meciul dintre Metalul Reșița și FC Caransebeș, din etapa a 21-a a Ligii a II-a, naște pasiuni printre microbiștii cărășeni. Duelul a început deja pe rețelele de socializare, prin săgețile pe care și le aruncă verbal cele două grupuri de suporteri. Considerat un derby județean, meciul este văzut altfel de fotbaliști. Spre exemplu, căpitanul rosso-nerilor, Cristian Zimmermann, nu consideră întâlnirea de sâmbătă a fi un derby, ci un meci ca oricare altul.

„Nu e niciun derby pentru noi. Pe noi ne interesează cele trei puncte, am spus asta de fiecare dată când am jucat contra lor, am spus-o și meciul trecut. În Cupă putea să fie un fel de orgoliu, de patriotism local pentru fiecare jucător din ambele echipe. Dar, acum ne interesează cele trei puncte, să fim acolo sus, lângă Timișoara. Atât vrem de la acest meci”, a spus Cristian Zimmermann, portarul Metalului.

Metalul Reșița – FC Caransebeș se va desfășura sâmbătă, 21 martie, de la ora 11:00, pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.

Sursa: Arena bănățeană

Marius ANGHEL 20 Mar. 2015, 18:53 Seria 2
Pe aceeași temă