„Vrem să jucăm constant bine și să nu mai pierdem puncte”

03 Nov. 2011, 17:25 Seria 2

Cu ocazia partidei de sâmbătă dintre UTA și Luceafărul Oradea, arădenii au organizat o conferință de presă la care au fost prezenți antrenorul secund, Dan Stupar, și jucătorii Alin Gligor și Predrag Pocuca.

Singurele schimbări pe care le-a suferit lotul textilist față de cel care a făcut deplasarea la Baia Mare sunt Neagoe și Miron, care au luat locul lui Ignea, suspendat și Suslak. Arădenii au pierdut etapa trecută și doresc acum să recupereze punctele, mai ales că primele două locuri au o prestație constant bună și există pericolul să se distanțeze.

„Luceafărul Oradea este o echipă pe care o cunoaștem cât de cât, vom mai face o analiză până la ora meciului. Am mai jucat cu ei, i-am văzut, a fost și Roly la ultimul lor meci de acasă. Este o echipă care poate produce surprize, vor veni să joace. Adversarul este unul incomod, în condițiile în care noi nu tratăm cu seriozitate adversarii.” a declarat Dan Stupar.

„Bătrâna Doamnă” are o problemă de determinare în anumite jocuri; a arătat în meciurile împotriva Timișoarei sau Gloriei Bistrița un joc excelent, dar a și dezamăgit în fața unor echipe precum CSM Râmnicu Vâlcea sau Baia Mare.

„Am arătat că dacă ne dăruim, putem pune probleme oricărei echipe. Am demonstrat asta împotriva celor de la Timișoara și Bistrița, care nu a mai pierdut niciun meci până la întâlnirea cu noi. Dar am văzut că ne pot încurca și echipe mai slab cotate. Se știe că niciun meci nu este câștigat dinainte și că oricare echipă poate provoca surprize. Ar fi bine să jucăm constant bine peste tot, nu doar acasă sau doar în deplasare.” a mai adăugat antrenorul secund al alb-roșilor.

Unul din jucătorii arădeni care are prieteni în tabăra adversă este și fundașul Alin Gligor. Acesta are cuvinte de laudă pentru cei de la Luceafărul, însă gândul său este doar la cele trei puncte. „Au jucători experimentați precum Bundea sau Tibor Moldovan, iar meciul va fi unul dificil. Dacă vom avea determinare și dăruire, nu cred că vom avea probleme mari.” a spus fundașul echipei UTA.

Articol scris de Sergiu Daniel

03 Nov. 2011, 17:25 Seria 2
Pe aceeași temă