VIDEO! Gloria a sărbătorit promovarea în Liga I

23 May. 2012, 16:45 Seria 2
VIDEO! Gloria** a sărbătorit promovarea în Liga I

Mâncare bună, muzică, veselie. Jos, în crama de la Dracula, Gloria a sărbătorit promovarea. Jean Pădureanu a avut alături jucătorii care au dus greul sezonului, staff-ul tehnic și administrativ, plus câțiva dintre susținătorii echipei. Puțini, poate prea puțini față de ce și-ar fi dorit președintele.

A invitat și oameni politici, personalități din conducerea orașului și județului, însă doar primarul Crețu și vicele Avram și-au făcut timp pentru Gloria. „O să mai așteptăm, iar când o să plecăm, o să tragem linie și o să spunem că ne pare rău că i-am cunoscut”, a spus „Lordul”, mai în glumă, mai în serios, despre cei care n-au venit.

Cel mai bine s-au simțit jucătorii. La un moment dat, au încins o horă în mijlocul restaurantului, au chiuit și au dansat. N-au uitat însă de restanțele financiare și au scandat în câteva rânduri „Să vină banii, să vină banii!”. Pădureanu i-a adunat pe toți, i-a dus undeva în spatele hotelului și, probabil, le-a mai cerut o dată să fie înțelegători.

„Sunt caractere, de-aia au rămas până la finalul campionatului. O să încasăm ceva cât de repede și o să plătim tot ce avem de plătit”, ne-a spus președintele, poate la fel cum le-a spus și lor.

Sursa: Sportul Bistrițean

23 May. 2012, 16:45 Seria 2
Pe aceeași temă