CSM Râmnicu Vâlcea a organizat ieri o conferință de presă în care au fost prezentați noii membri din conducerea clubului, veniți la propunerea Primăriei Râmnicului. Întrunită sâmbătă în Zăvoi, Adunarea Generală a CSM Râmnicu Vâlcea a ratificat hotărârea Consiliului Local prin care viceprimarul Gheorghe Ioniță devine membru al Adunării, înlocuindu-l pe fostul edil, Cosmin Constantinescu. În plus, tot Adunarea Generală i-a numit în Consiliul Director al clubului pe Mircea Poenaru și Adrian Pandurașu, iar pe George Pirnea în funcția de director executiv.
Altfel, conducerea CSM-ului a anunțat că a decis să respingă doleanța conjudețenei Damila de a juca în Zăvoi. „Sper ca rivalitatea dintre cele două echipe vâlcene, CSM și Damila să ducă la ceva pozitiv. Vom găsi soluții pentru ca CSM să aibă stabilitate financiară, vom avea un buget estimat la circa 400 mii euro” a spus Mircea Poenaru.
Noul director executiv, George Pirnea a promis pentru anul viitor investiții importante la baza sportivă din Zăvoi. „Sperăm să ni se alăture și alți sponsori, să vină și Consiliul Județean. Pentru a avea condițiile necesare promovării, ne mai trebuie o tabelă electronică și o instalație de nocturnă, pe care sperăm să le avem până la finalul viitorului sezon. Apoi, ne gândim și la încălzirea terenului, știm că Federația dă jumătate din suma necesară, sperăm ca autoritățile să găsească resurse pentru restul de bani. Vă asigur că CSM nu se va mai bate din nou pentru evitarea retrogradării” a afirmat Pirnea.
În schimb, antrenorul Alin Artimon așteaptă întărirea unui lot foarte subțire, în care deocamdată singura certitudine este Sergiu Popescu. „Azi sunt optimist după cum decurg lucrurile, dar nu știu ce va fi mâine. Eu sper să se materializeze discuțiile cu jucătorii cu care negociem. Amânarea startului în Liga a II-a ne dă planurile peste cap, un nou cantonament ar fi benefic, rămâne de văzut dacă se vor găsi bani” a declarat Artimon.
Articol scris de Adi Georgescu