Utiștii nu vor Vâlcea și FC Brașov în play-off. „Sunt cele mai avantajate”. Ce motive au arădenii să țină cu Șoimii și Baia Mare în ultima etapă

Marius ANGHEL 31 Mar. 2016, 16:37 Seria 2
Utiștii nu vor Vâlcea și FC Brașov în play-off.

UTA Bătrâna Doamnă vrea să profite de ultimul sezon de Liga 2 în care se va mai juca în două serii și să forțeze promovarea, după doar un an de la promovarea din Liga 3. Din campionatul următor va fi mult mai greu să îndeplinească acest obiectiv, astfel că arădenii își fac calcule cu ce adversari le-ar fi mai bine în play-off.

Cu toate că atunci când promovau în Liga 2 își propuneau să crească treptat, să aibă un lot puternic și condiții propice performanței, acum utiștii nu se mai gândesc la faptul că nu au un stadion pentru primul eșalon și nici bugetul necesar pentru o astfel de competiție și vor în Liga 1. Așa cum FC Brașov, „U” Cluj, CS Mioveni, Vâlcea și alte echipe aflate în insolvență și care au probleme financiare nu se gândesc că nu au bani, de ce UTA nu ar putea visa la același obiectiv? Tocmai de aceea, la conferința de presă de dinaintea ultimului meci din returul sezonului regulat, arădenii au anunțat și ce adversari și-ar dori în play-off, având în vedere că, după această etapă a 26-a, punctele cu FC Bihor și FC Caransebeș se vor scădea și restul rămase se vor înjumătăți.

Staff-ul UTA-ei și-ar dori ca în primele șase locuri ale clasamentului Seriei I să se situeze, pe lângă Gaz Metan și Chindia, deja calificate, și „U” Cluj, CS Mioveni și FCM Baia Mare. Astfel, FC Brașov și CSM Râmnicu Vâlcea ar rămâne în afara play-off-ului.

„FC Brașov și CSM Râmnicu Vâlcea sunt cele mai avantajate în urma anulării punctelor cu cele două formații retrase, așa că le-am prefera pe celelalte trei lângă noi. Până una alta, însă, vrem să încheiem sezonul regulat cu 51 de puncte, prin rotunjire ar fi 52”, a spus, citat de Sport Arad, secundul Cristian Todea.

CSM Râmnicu Vâlcea și FC Brașov sunt singurele echipe care au șanse la play-off și care în urma scăderii rezultatelor obținute cu FC Bihor și FC Caransebeș ar avea de câștigat. Restul cluburilor au câștigat cele patru partide avute la dispoziție. În schimb, Vâlcea a pierdut în tur cu FC Caransebeș, iar FC Brașov a pierdut și cu FC Caransebeș, dar a remizat și cu FC Bihor.

Astfel, pentru ca Vâlcea și FC Brașov să nu ajungă în play-off, utiștii vor fi în etapa a 26-a fanii adversarilor Șoimii și FCM Baia Mare.

Meciurile din ultima etapă a returului:

2 aprilie, ora 11:00
FC Brașov – Șoimii Pâncota
FCM Baia Mare – CSM Râmnicu Vâlcea
Metalul Reșița – CS Mioveni
UTA Bătrâna Doamnă – Unirea Tărlungeni
FC Caransebeș – Olimpia Satu Mare 0-3
FC Bihor Oradea – Universitatea Cluj 0-3

2 aprilie, ora 13:00
Chindia Târgoviște – Gaz Metan Mediaș

 

Clasament Seria II după etapa 25, cu rezultatele echipelor FC Bihor și FC Caransebeș scăzute:

1. Gaz Metan Mediaș        21    12    4    5    25-18    40 pct.
2. Chindia Târgoviște        21    12    3    6    36-18    39
3. UTA Bătrâna Doamnă    21    10    6    5    34-27    36
4. FC Brașov            21    9    8    4    38-22    35
5. CSM Râmnicu Vâlcea    21    9    7    5    31-20    34
6. FCM Baia Mare        21    9    6    6    23-14    33


7. Universitatea Cluj        22    9    5    8    18-15    32
8. CS Mioveni            21    8    6    7    26-18    30
9. Șoimii Pâncota        21    6    8    7    22-24    26
10. Olimpia Satu Mare    22    5    6    11    26-35    21
11. Unirea Tărlungeni        21    3    8    10    17-29    17
12. Metalul Reșița        21    1    1    19    11-67    -11


13. FC Bihor Oradea        0    0    0    0    0-0    0
14. FC Caransebeș        0    0    0    0    0-0    -86

 

Cum s-ar intrat în play-off și play-out în acest moment, cu o etapă înainte de finalul returului sezonului regulat:

play-off
1. Gaz Metan Mediaș        0    0    0    0    0-0    20 pct.
2. Chindia Târgoviște        0    0    0    0    0-0    20 (+0,5)
3. UTA Bătrâna Doamnă    0    0    0    0    0-0    18
4. FC Brașov            0    0    0    0    0-0    18 (+0,5)
5. CSM Râmnicu Vâlcea    0    0    0    0    0-0    17
6. FCM Baia Mare        0    0    0    0    0-0    17 (+0,5)

*locul 1 va promova direct în Liga 1 la finalul play-off-ului
**locul 2 va juca un baraj cu locul 2 din Seria I, iar câștigătoarea din dubla manșă va juca un nou baraj cu ocupanta locului 12 din Liga 1


play-out
1. Universitatea Cluj        0    0    0    0    0-0    16
2. CS Mioveni            0    0    0    0    0-0    15
3. Șoimii Pâncota        0    0    0    0    0-0    13
4. Olimpia Satu Mare    0    0    0    0    0-0    11 (+0,5)
5. Unirea Tărlungeni        0    0    0    0    0-0    9 (+0,5)
6. Metalul Reșița        0    0    0    0    0-0    -11

*locurile 1 și 2 se vor salva de la retrogradare
**locul 3 va juca un baraj de menținere în Liga 2 cu ocupanta locului 3 din Seria I
***locurile 4, 5 și 6 vor retrograda în Liga 3

 

Marius ANGHEL 31 Mar. 2016, 16:37 Seria 2
Pe aceeași temă