Conducerea clubului UTA pare decisă să solicite insolvența
grupării, în ideea de-a câștiga trei ani, timp în care să
reorganizeze activitatea, astfel încât la capătul perioadei de
grație să aibă posibilitatea de a-și achita datoriile. Insolvența
la cerere pare soluția cea mai bună pentru Bătrâna Doamnă, însă o
decizie finală nu s-a luat în acest sens. Nu s-a luat deoarece se
așteaptă punctul de vedere al Federației Române de Fotbal pentru o
asemenea situație.
În cursul acestei săptămâni, oficiali ai clubului se vor deplasa
la București, pentru o întâlnire cu Ionuț Lupescu, sperând că
directorul FRF să le aducă lămuririle de rigoare. Dacă FRF nu
permite înghețarea datoriilor din cadrul litigiilor sportive,
insolvența la cerere este lipsită de sens, deoarece UTA-ei i-ar
rămâne oricum pe rol cazul Vasiljevic, care presupune achitarea
sumei de 230,000 de euro, precum și salariile restante către
jucători, în valoare de 90,000 de euro. Cum noua datorie către
bugetul de stat, în valoare de 3,4 milioane de euro, stabilită în
urma recalculării impozitelor din convențiile civile în ultimii
cinci ani, este discutabilă și va fi oricum atacată în instanță de
clubul arădean, prin insolvență nu s-ar rezolva mare lucru.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan