UTA a cerut un baraj cu FC Voluntari într-o singură manșă sau amânarea turului până în weekend. Răspunsul primit de la FRF

Marius ANGHEL 06 Jun. 2016, 16:03 Seria 2
UTA a cerut un baraj cu FC Voluntari într-o singură manșă sau amânarea turului până în weekend.** Răspunsul primit de la FRF

Înainte de a cunoaște deznodământul primului baraj de promovare în Liga 1, clubul UTA a încercat să modifice sistemul disputare al celui de-al doilea baraj. Printr-o solicitare adresată Federației Române de Fotbal, conducerea grupării „roș-albe” își expunea motivele, legate în special de timpul scurt de recuperare a energiilor după „dubla” cu Călărașiul, pentru care „duelul” cu FC Voluntari ar trebui să se desfășoare într-o singură manșă pe teren neutru.

Sau, dacă rămân două meciuri, primul dintre ele ar trebui să aibă loc după 6-7 zile de la returul cu Călărașiul, în așa fel încât combatantele să aibă șanse cât de cât egale ca și resurse fizice.

Răspunsul FRF, mai precis al Comitetului Executiv întrunit la 4 iunie, a venit deja, iar el arată așa: „Respinge ca tardivă solicitarea clubului ACS UTA BĂ‚TRÂNA DOAMNĂ‚ cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea/menținerea în Liga I”. Și cu asta basta, să vină Euro!

De organizarea barajului cu FC Voluntari se ocupă Liga Profesionistă de Fotbal, care nici până la această oră nu a dat un răspuns ferm privind orele de disputare ale celor două confruntări. Știm doar că Digi Sport 1 și-a introdus în grila de programe cele două partide miercuri, de la ora 18, FC Voluntari – UTA, respectiv duminică, de la ora 13 – UTA – FC Voluntari. Ulterior pe site-ul frf-cca, s-au trecut orele 18, respectiv 17.30.

Și ar mai fi ceva. Tot în solicitarea lor către FRF, arădenii specificau faptul că nu ar fi normal ca eventualele cartonașe roșii încasate în primul baraj să-și producă efectul în cel de-al doilea. La această „speță” nu există un răspuns clar, așa că Roland Nagy și colaboretrii săi nu știu încă dacă pot conta pe Alex Manea, eliminat sâmbăta trecută, în partida de peste două zile.

În fine, utiștii s-au ocupat deja de detaliile plecării la București. Deplasarea se va face încă odată cu avionul, numai pentru că la revenirea la Arad există o mică problemă. Miercuri, meciul de la Voluntari se termină la 19:50, iar cursa de linie Otopeni – Traian Vuia pleacă la 21:15, caz în care totul va trebui făcut pe repede înainte.

Text: Sport Arad
Foto: Ciprian PETCUȚ

Marius ANGHEL 06 Jun. 2016, 16:03 Seria 2
Pe aceeași temă