Toth a fost înlocuit!

27 Jun. 2009, 15:42 Seria 2
Toth a fost înlocuit!

Primarul Ilie Bolojan a anunțat sâmbătă, în încheierea festivității de premiere a juniorilor echipei FC Bihor, înlocuirea lui Alexandru Toth din funcția de președinte al clubului.

 

„Astăzi, în ședința Adunării Generale a Acționarilor, s-a stabilit că domnul Gheorghe Alexandrescu urmează să preia conducerea FC Bihor”, a spus Ilie Bolojan.

 

Primarul i-a mulțumit lui Alexandru Toth, al cărui mandat se încheie pe 30 iunie pentru „lucrurile bune pe care le-a făcut în cei trei ani de activitate”, cu atât mai mult cu cât a condus clubul „într-o perioadă grea din punct de vedere financiar”.

 

Potrivit primarului, noul președinte al FC Bihor are de îndeplinit două obiective: reducerea cheltuielilor și menținerea echipei în divizia secundă, cu obiectivul formării unui lot compus îndeosebi din jucători bihoreni.

 

Noul președinte al FC Bihor i-a mulțumit primarului pentru încrederea acordată și a anunțat că antrenor principal al echipei va fi Adrian Văsâi. „Ne-a confirmat deja că vine la echipă începând cu data de 1 iulie”, a spus Gheorghe Alexandrescu.

 

Potrivit unor surse neoficiale, schimbările de la FC Bihor vor continua luni, în cadrul unei noi ședințe AGA, cu numirea ca vicepreședinte a lui Adrian Alexandrescu, iar ca director sportiv a lui Ionel Danciar. Antrenorul principal Adrian Văsâi va fi secondat de Horia Rădulescu.

 

„Voi intra în politică”

 

Aflat pe final de mandat, Alexandru Toth, cel care a condus FC Bihor vreme de trei ani, le-a mulțumit celor cu care a colaborat și nu a uitat să-i amintească pe părinții juniorilor de la FC Bihor, care au fost alături de echipă. Deși părăsește clubul, Toth a anunțat că nu va pleca de lângă sportul bihorean. „În viața mea începe o altă etapă. Începând de luna viitoare voi sprijini sportul din altă prismă, voi intra în politică”, a spus ex-președintele.

 

Toth este mândru de rezultatele obținute în sport. „Felicit echipa de juniori care a ajuns campioană. Las în urmă o echipă campioană în liga a II-a și o echipă în liga a III-a. Piramida este formată, urmează doar să fie valorificată de cei care vor urma la conducerea clublui. Hai Bihorul!”, a încheiat Toth.

 

www.bihoreanul.ro
 

27 Jun. 2009, 15:42 Seria 2
Pe aceeași temă