Directorul sportiv al CS Universitatea Craiova, Nicolae Tilihoi, speră ca Pleșan și compania să fi resimțit șocul înfrângerii cu Metalul Reșița și să câștige întâlnirea de mâine, de la ora 11.00, din Zăvoi, cu CSM Râmnicu Vâlcea.
„Nu știm ce se întâmplă cu jucătorii, pentru că de antrenat o fac bine, au randament bun, însă la ultimele două jocuri nu au dat satisfacție deloc. Cine nu-i cunoaște și a «aterizat» la meciul cu Reșița așa cum a făcut-o brazilianul ăla (Gilberto Silva – n.r.) ar putea spune că e lipsă de valoare, dar nu este așa. Este adevărat că în ultimul timp evoluțiile noastre nu au fost strălucite și că în unele partide am câștigat norocos, cum a fost la Slatina, dar am făcut și meciuri bune. Eu îi dau dreptate lui Gică Craioveanu și cred că au cedat presiunii din cauza înfrângerii cu Târgu Mureș. Știi cum e, când ți-e frică să nu greșești, atunci o faci”, a spus fostul component al Craiovei Maxima.
„Mă aștept să se trezească după atâtea critici primite după meciul ăsta cu Reșița și să aibă sâmbătă altă atitudine pe teren, pentru că e nasol dacă nu batem la Vâlcea. Dacă nu luăm cele trei puncte începem să tremurăm serios în privința promovării. Eu cred totuși că fiecare și-a făcut autocritica și că Gabi Balint o să știe să gestioneze momentul, astfel încât să obținem un rezultat bun cu CSM și să se dezamorseze situația”, a completat Nae Tilihoi.
Surse apropiate grupării alb-albastre au susținut că ieri, la prânz, Mihai Rotaru, unul dintre finanțatorii echipei, a purtat discuții cu fiecare jucător, încercând să afle cauza evoluțiilor slabe cu Târgu Mureș și Reșița și să-i motiveze totodată pentru disputa cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Sursa: Gazeta de Sud