Teroare în Vale

11 Oct. 2009, 20:56 Seria 2
Teroare în** Vale

Aflată în prima parte a clasamentului după nouă etape, Jiul
Petroșani se confruntă cu mari probleme financiare. După ce în anii
trecuți și-a terorizat jucătorii prin neplata contractelor, în
acest sezon patronul Alin Simota are restanțe la angajații de la
stadion, iar centrul de copii și juniori l-a abandonat
definitiv.

Mai mult, unii jucători de la echipa de seniori se plâng și ei
că nu și-au luat banii de mai multe luni. „Să știți că
stăm rău din punct de vedere financiar. Nu am luat bani cam de
multă vreme”,
a declarat sâmbătă un jucător de la
Jiul, sub protecția anonimatului.

Practica nu este nouă la Jiul. În sezonul 2006-2007, Dan
Găldeanu, Alin Paleacu și Bogdan Vrăjitoarea au plecat din Vale în
urma unor amenințări primite din partea oamenilor lui Simota.
„După meciul cu Pandurii, cam zece bodyguarzi au intrat
peste noi în vestiar și au început să ne amenințe. Pe Vrăjitoarea
chiar l-a luat de găt, dar a sărit antrenorul de atunci, Marin
Tudorache și i-a oprit”
, a declarat un jucător sub
protecția anonimatului.

„Nu mă interesează
juniorii”

Contactat telefonic pentru a comenta situația de la centrul de
Jiul, patronul Alin Simota s-a declarat deranjat de toate acuzele
care i se aduc. ” Ce vă interesează pe voi ce se
petrece la Club? Centrul de copii și juniori nu produce nicio
valoare. Nu am de ce să bag bani acolo. Nu eu trebuie să mă ocup de
situația financiară a acelor fotbaliști”
, a spus
Simota, care apoi a explicat problema angajaților de la stadion
(bucătărese și paznici) neplătiți: „De ce ar sta atâtea
luni la un loc de muncă dacă nu sunt plătiți? Înseamnă că ceea ce
fac eu este o artă. Nu e adevărat că nu și-au luat
banii”.

Surse din cadrul clubului ne-au spus că vicepreședintele Marian
Spiru a plecat de la Jiul după ce nu a fost plătit timp de doi ani
de zile. În contul datoriei, Simota i-a promis lui Spiru că îi va
construi o casă, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, fostul
antrenor cu portarii, Stelian Homan a demisionat după ce nu a văzut
un leu de la Simota timp de 13 luni!

Echipa a fost
aproape de faliment în vară

În vară, înainte de începerea sezonului, Jiul a fost foarte
aproape de faliment. Echipa a avut probleme cu fiscul, dar Simota
s-a salvat în ultima clipă.

” Jiul are multe probleme cu finanțele publice la ora
actuală. Sunt restanțe de mulți ani, care nu au fost achitate și am
discutat cu primarul Tiberiu Iacob Ridzi referitor la această
problemă, întrucât eu nu pot susține la infinit
echipa”
, a spus Simota la vremea respectivă.

Dan Găldeanu a fost
amenințat cu cuțitul

În sezonul 2006-2007, Dan Găldeanu a povestit cum a fost nevoit
să-și rezilieze contractul cu Jiul, care expira la sfârsitul anului
2009. Acesta spune ca i-a fost pus cuțitul la gât pentru a renunța
la datoriile pe care Jiul le avea la el, în valoare de 12.000 de
euro, dar și la contract. „N-am nici o dovadă, nici un
martor. Oricum, mi-am luat adio de la acei bani! Așa se întâmplă în
România. Unii n-au nici o frica, dar Dumnezeu îi va pedepsi. Nu
m-aș mai întoarce la Jiul niciodată!”
, s-a limitat să
spună Găldeanu imediat după incident.

„Am stat 16 ani la Jiul
și nu vreau să comentez problemele pe care le-am avut. Am avut
foarte multe probleme la Jiul și am ales să plec pentru că nu am
făcut față”
(Marian Spiru, fost vicepreședinte
Jiul)

„Centrul de copii și
juniori reprezintă o activitate moartă. De foarte multă vreme nu a
mai ieșit vreun jucător valoros de acolo. Nu am niciun motiv să-i
susțin financiar pe copii”
(Alin Simota,
patron Jiul)

Articol scris de: Daniel
REMEȘ

11 Oct. 2009, 20:56 Seria 2
Pe aceeași temă