Demarată acum zece zile, când celor mai mulți dintre tehnicienii
viitoarelor speranțe ale fotbalului ieșean li s-au plătit salariile
pe septembrie (câte 1.000 de lei net), în baza unor convenții
civile încheiate doar pentru o lună, planul după care va funcționa
Centrul din Copou va fi definitivat zilele acestea. Cum zvonurile
care răzbat dinspre birouri nu sunt deloc optimiste, în ciuda
recentelor asigurări ale finanțatorului Ionuț Negoiță, cum că acest
sector va fi tratat la fel de serios ca și prima echipă, antrenorii
ieșeni sunt deja în mare fierbere, în așteptarea anunțatelor
decizii.
Cei mai mulți dintre tehnicieni au aflat că dintre grupele care
există acum vor rămâne doar patru, cele mai mari ca vârstă, fără de
care activitatea formației lui Ionuț Popa nu poate funcționa,
Regulamentul FR Fotbal obligând grupările din Liga a II-a să aibă
echipe în Campionatul Național de juniori A și B și de juniori C și
D în cel județean. Se poate deduce, așadar, că ar rămâne doar
formațiile conduse de Bebe Manole, Adrian Cotan, Mihai Drăgoi și
Gelu Paveliuc, celelalte putând să-și continue în scurt timp
activitatea la viitoarea Academie „Mircea Lucescu”.
Neplătiți de aproape o jumătate de an în urma desființării
Politehnicii, fosta grupare-emblemă a Iașului, cei care se ocupă de
ridicarea viitorilor fotbaliști ai orașului trec acum din nou prin
mari emoții, după ce la semnarea recentelor convenții nu apăruseră
pe listă Adrian Dobrea, Dan Cananău, fostul șef al Centrului, și
chiar Vasile Simionaș, ex-consilier la Politehnica. Nu este exclus
ca acum să se facă o nouă triere, deși părerile sunt împărțite.
„Ar fi culmea să dispară grupe și, implicit, locuri de
muncă în chiar anul în care cele mai mari echipe ale Centrului s-au
calificat la turneele finale. Știu că sezonul acesta clubul ar fi
acoperit de acea prevedere regulamentară, dar ce se va întâmpla
peste un an sau doi, când vor trebui să vină alte grupe din spate?
Nu cred că va dispărea nicio formație!”, ne-a spus
unul dintre tehnicieni, care mizează, totuși, pe înțelepciunea
președintelui executiv Grigore Sichitiu și a adjunctului său,
Mircea Ursu, fost fundaș al Politehnicii până la sfârșitul anilor
’80, că vor face totul pentru ca activitatea să nu aibă de suferit,
alături de finanțatorul Ionuț Negoiță.
O altă variantă ar fi păstrarea a doar patru antrenori, care să
lucreze cu opt formații, caz în care cei mai tineri amenință că
nu-și vor lăsa jucătorii să rămână să lucreze cu altcineva după mai
mulți ani de muncă. „Îmi place să cred că se va miza pe
tineri, cu poftă de muncă, nu pe cei plictisiți, care abia așteaptă
pensia”, ne-a spus un altul, care a aflat că ar putea
veni și alți antrenori din Iași în locul unora dintre cei
existenți.
Vicepreședintele Mircea Ursu, despre care se aude că ar putea
răspunde de activitatea Centrului, și Adrian Ambrosie, unul dintre
fondatorii CSMU Poli, recunosc că aceste zvonuri au suport real,
dar susțin că nu s-a luat încă vreo decizie. Nici unul și nici
celălalt nu exclud însă ca până la urmă să fie păstrate toate
grupele și chiar toți antrenorii deja existenți în Centru.
„Dacă nu rămân, nu le dau niciun copil, pentru că grupa
reprezintă munca mea de câțiva ani. Pot înființa un alt club, care
să funcționeze tot pe banii părinților, alături de unul-doi
sponsori” – antrenor juniori CSMU Poli Iași
„Anunțata restructurare nu s-ar face din rațiuni
financiare, ci din cauza lipsei de jucători dați în ultimii ani
echipei mari. Ne-am întoarce însă înainte de 2000, când un
antrenor lucra cu măcar două grupe, firește, fără niciun
rezultat” – Oficial CSMU Poli Iași
Sursa: evenimentul.ro