A fost săptămâna în care telefoanele conducătorilor de la „U” Cluj s-au descărcat foarte des. De vină au fost conversațiile cu posibili antrenori. Oficialii l-au demis pe Adrian Falub, dar nimeni nu a acceptat să vină în locul său. Au fost vreo zece antrenori contactați de Ioan Ovidiu Sabău, dar cum nu s-a ajuns la un acord cu niciunul dintre ei, soluția s-a găsit „în casă”: Mircea Cojocaru. Fostul secund al lui Sabău și omul care a „crescut” generația lui Florescu și Goga la juniori s-a așezat pe bancă, la meciul cu ACS Poli Timișoara, fără să se știe dacă va fi o soluție de avarie sau una permanentă.
Dincolo, problemele sunt mult mai mari și țin de supraviețuire. Cu doar cinci puncte, fără bani, aflată în insolvență și fără perspective, la ACS Poli Timișoara a mai constatat o mare problemă înaintea jocului. Un exemplul rar de echipă care își raportează un jucător pentru că propriul antrenor are filmări cu el în timp ce paria împotriva propriei formații. Tânărul Pădurariu a fost pus la colț, iar meciul a început în aceste condiții.
Greșeli de Liga 2, goluri de prima ligă
Pe teren diferența a fost foarte mare. Goga s-a simțit ca Messi în meciurile din Spania, iar atacurile au curs spre poarta lui Contra. Au fost multe ratări în debutul jocului, pentru Universitatea, care a profitat de o apărare mai mereu surprinsă a bănățenilor. Dur-Bozoancă a scos și el o minge, iar Gavra avea să pună capăt inexactităților, după ce a fost găsit perfect în fața porții de Hațiegan (25). Goga a mai încercat o scăriță, dar Contra s-a opus (36), iar „U” Cluj intra la vestiare cu un avantaj minim, dar liniștitor la cum arăta jocul.
Avantajul avea să fie dublat după pauză. Portarul Timișoarei a respins greșit, iar Doru Dumitrescu a marcat cu un lob de la 35 de metri (48). Același jucător împrumutat de la Viitorul l-a remarcat pe Contra (67), pentru ca apoi Gavra să marcheze cu un lob peste portar, după o pasă „fină” a lui Goga (70). Alb-violeții nu mai puteau să iasă din propriul teren, iar Gavra (70) a mai trecut o dată pe lângă gol. Finalul i-a aparținut lui Goga (88), vedeta clujenilor marcând cu capul al șaptelea gol din acest sezon.
4-0, o victorie lejeră pentru „U” Cluj, cu un adversar mult prea modest, la primul joc cu Mircea Cojocaru ca principal. Rămân două întrebări: or fi ieșit pariurile la Timișoara și, mai ales, cine va antrena „U” Cluj?
UNIVERSITATEA CLUJ – ACS POLI TIMIȘOARA 4-0
Cristian Gavra 24′, 70′, Doru Dumitrescu 48′, Dorin Goga 87′
Dur-Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Andr. Cordoș, Sepsi (Berci 73′) – D. Dumitrescu, G. Florescu (cpt.) – Hațiegan (Cr. Ene 58′), Goga, Greu – Gavra (M. Coman 79′)
Rezerve neutilizate: Albuț – Hordouan, Gab. Giurgiu, Taub
Antrenor: Mircea Cojocaru
M. Contra – Haruț, Basic, Ivanov (Bocșan 46′), D. Filip – Motreanu, Dav. Pop, D. Codrea (cpt.)(Românu 84′), S. Keita – Golda, Stere (Iseini 74′)
Rezerve neutilizate: Smaranda – Toboșaru
Antrenor: Ștefan Nanu (în tribună)
Stadion: Cluj Arena (Cluj Napoca); Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești); Asistenți: Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN