Suporter Club UTA: „Actuala conducere pășește pe un drum nerealist și periculos”

23 Jul. 2012, 17:21 Seria 2
Suporter Club UTA:** „Actuala conducere pășește pe un drum nerealist și periculos

Suporter Club UTA constată cu îngrijorare că la doi ani de la schimbarea societății care administrează destinele Bătrânei Doamne, lucrurile se îndreaptă către aceeași situație fără ieșire în care ne-am aflat în perioada 2008 – 2010.

În acest moment, clubul nu are o strategie concretă pe termen mediu, fiindu-i asigurată supraviețuirea doar până în toamnă. Mai departe de luna octombrie, sursele de finanțare ale clubului sunt precedate de același cuvânt repetat de mai multe ori: „dacă”. Deja clubul a început să acumuleze datorii și chiar dacă suma nu este mare în acest moment, pe zi ce trece ea crește. Astfel, pericolul de a ajunge în situația de acum doi ani este cvasi-iminent.

Până în acest moment nu am intervenit în politica managerială a clubului UTA, mai mult decît atât am susținut eforturile actualei conduceri de a se îndrepta spre performanță în condițiile grele generate de criza financiară și dezinteresul general vis-a-vis de fotbal în general și UTA în special. Nu putem totuși să nu constatăm că actuala conducere pășește, în opinia noastră, pe un drum nerealist și periculos având în vedere perspectivele de finanțare a clubului pe termen scurt și mediu. La fel ca toți suporterii UTA-ei, ne dorim ca Bătrâna Doamnă să revină acolo unde îi este locul, în primul eșalon al fotbalului românesc. Nu putem uita însă că ultima experiență de acest gen s-a încheiat cu un dezastru de proporții care ne-a adus în prag de desființare tocmai pentru că accederea în elită s-a realizat pe baze nerealiste.

Solicităm conducerii clubului UTA să dea dovadă de realism și înțelepciune și să nu conducă clubul cu toate pânzele sus spre faliment, cheltuind mai mult decât îi permite bugetul. Adoptarea unei strategii bazate pe un obiectiv aflat mult peste posibilitățile reale ale clubului ne poate duce într-o situație din care ne va fi foarte greu să ieșim. Ne dorim o construcție sănătoasă care să înceapă cu o stragie bazată pe posibilitățile financiare reale și nu pe promisiuni sau speranțe fără acoperire.

De asemenea, facem încă o dată un apel tuturor arădenilor de a conștientiza importanța acestei echipe pentru identitatea arădeană. Din păcate, din ceea cunoaștem noi, nu există la ora actuală vreun investitor care să își dorească preluarea UTA-ei sau asocierea cu actuala conducere. Cel puțin nu există un potențial investitor care să se manifeste normal, transparent, deschis la dialog cu actuala conducere a clubului și cu alți factori, în privința unei eventuale investiții la echipă.

Așa după cum stau lucrurile în acest moment, UTA se va afla și în acest sezon la mâna unor sponsorizări care, dacă vor veni, ne vor facilita ducerea la bun sfârșit a competiției. Dacă nu se va reuși atragerea unor fonduri până cel târziu în luna octombrie, situația va deveni, din nou, dramatică.

Suporter Club UTA

23 Jul. 2012, 17:21 Seria 2
Pe aceeași temă