Supic și Kovacevic, absenți nemotivați

Marius ANGHEL 07 Jun. 2013, 12:45 Seria 2
Supic și Kovacevic,** absenți nemotivați

Dacă în cazul lui Amadio, Laso și Godfred plecarea anticipată în vacanță este explicabilă, doi dintre utiștii care mai au contract cu UTA până la 30 iunie au lipsit nemotivat de la program în această săptămână. Mai precis, este despre antrenamentul de miercuri și – probabil – cel de vineri (joi jucătorii au primit liber din partea antrenorilor), de la care Zoran Supic și Nenand Kovacevic au lipsit și vor lipsi.

„Nu știu dacă o să ajungem la o amendă în cazul celor doi jucători sârbi, ambii o situație mai complicată. Dar, dacă finanțatorii vor decide că trebuie arși la buzunar, așa se va întâmpla”, a precizat Adrian Falub, antrenorul echipei din Calea Aurel Vlaicu.

Până la urmă, dispariția din „peisaj” a lui Supic nu este prea importantă, însă cea a lui Nenad Kovacevic îngrijorează puțin. Experimentatul mijlocaș central s-a dovedit a fi cel mai valoros utist în returul campionatului, iar Adrian Marțian intenționa să construiască noua echipă a UTA-ei în jurul său.  În acest sens, omul de afaceri clujean i-a și oferit un nou contract sârbului, însă acesta nu a dat încă niciun răspuns.

Fotbaliștii „Bătrânei Doamne” mai sunt convocați la stadion vineri dimineața, pentru o ultimă ședință de pregătire. Înainte de a pleca în vacanță, fotbaliștii ar trebui să încaseze cel puțin unul dintre cele două salarii restante.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 07 Jun. 2013, 12:45 Seria 2
Pe aceeași temă