Șunda: „E criză!”

08 Mar. 2009, 17:20 Seria 2
Șunda: „E criză!

Unirea a pierdut fotoliul de lider după remiza de pe teren propriu cu Jiul Petroșani, scor 0-0
 

Alba Iulia nu a marcat niciun gol în acest retur, motiv pentru care antrenorul Aurel Șunda și-a criticat din nou oamenii din ofensivă, lucru care s-a întâmplat și după meciul de la Oradea, pierdut cu 1-0. „E o problemă că nu înscriem, nu avem lucididate în faza de atac. Trebuie să ne revenim. În prima repriză a meciului cu Jiul am avut două ocazii mari, dar Costea și Moldovan au ratat. Puteam chiar să pierdem, Gheți a avut o bară pe finalul primei reprize”, a zis Aurel Șunda.

 

El a recunoscut că echipa uniristă trece printr-o perioadă dificilă. „Sper să scot echipa din criza, în ultimele trei meciuri nu am dat niciun gol. Ratăm mult prea ușor. De apărare sunt mulțumit. Trebuie să găsesc o formulă ideală în ofensivă. Îi simt lipsa lui Zăgrean, care în 2-3 săptămâni va putea să joace din nou”, a mai declarat antrenorul ardelenilor.
 

 

Sarmeș amenință
 

 

Imediat după semieșecul cu Jiul, șefii Unirii au discutat timp de o oră cu antrenorul Aurel Șunda pentru a găsi soluții pentru redresarea echipei.

 

„Toți suntem vinovați pentru ultimele rezultate. Dacă nu facem șase puncte în următoarele două etape este posibil să luăm măsuri”, s-a limitat să spună Marian Sarmeș, președintele Consiliului de Administrație al echipei uniriste.
 

 

"Sper ca în 2-3 săptămâni Florin Dan să fie la 80% din capacitate. El ne poate ajuta foarte mult"
Aurel Șunda, antrenor Unirea

 

08 Mar. 2009, 17:20 Seria 2
Pe aceeași temă