În România, doi patroni din liga a doua au făcut schimb de echipe pentru ca una dintre formații să joace pe stadionul celeilalte
Actorii mișcării sunt Rufă de la CSM Râmnicu Vâlcea și Nițu de la Damila Măciuca
Exercițiu de imaginație: Inter a promovat în Serie A și a jucat un sezon la Varese, după care vrea să se mute la Milano și să dispute meciurile de acasă pe San Siro. AC Milan nu este de acord și amenință că se mută la Trieste! Primăria orașului nu îi lasă pe cei de la AC Milan să plece dacă nu îi plătește datoria la utilități de circa 100.000 de euro. Berlusconi spune că nu e doar datoria lui, ci a tuturor celor care au folosit stadionul.
Timpul trece și nu se vede nicio soluție la orizont, când pică bomba: Moratti preia pe AC Milan, își aduce toți jucătorii și staff-ul de la Inter și acceptă preluarea datoriei, dar se alege cu San Siro. În schimb, Berlusconi pleacă cu staff, jucători, căței și purcei la Inter, dar mută echipa la Trieste și îi schimbă numele în AC Calcio Trieste! Cele două echipe rămân colege de Serie A, dar cei doi patroni și-au îndeplinit poftele: unul s-a ales cu stadionul dorit, altul s-a dus în alt oraș, unde era așteptat cu brațele deschise și nici nu a plătit datoria de la stadionul pe care a jucat în sezonul precedent.
Scenariul de mai sus este unul SF, dar în fotbalul românesc, nu mai departe de liga a II-a, nebunia expusă mai sus s-a și întâmplat. Cu câteva mici erate à la Radio Erevan: San Siro e de fapt Municipalul din Zăvoi, Inter e Damila Măciuca și AC Milan e CSM Râmnicu Vâlcea. Evident, Berlusconi și Moratti sunt Rufă (dreapta, jos) și Dan Nițu (dreapta, sus), cei doi patroni de la CSM și Damila, iar Trieste și Milano sunt Reșița și Rm. Vâlcea. Restul nu e banc prost, ci o întâmplare posibilă în fotbalul în care Viitorul lui Hagi a ajuns să joace la Chiajna, deși are sediul la Constanța, iar Craiova are două echipe care se numesc Universitatea.
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ